Acum 5 ani, Olgi Kovács din München, o studentă la comunicări interetnice, a ajuns la Reghin ca să îşi documenteze lucrarea de diplomă. Ea observase un fenomen pe care eu nu îl conştientizam în acel moment: „Rücksiedlung“ – reîntoarcerea saşilor în România. Olgi era o unguroaică născută în Eremitu, sat între Reghin şi Sovata, dar care a emigrat în Germania. După vizita ei, nu am mai auzit vreo idee legată de fenomenul „Rücksiedlung“.
În acest an, însă, pe 13 februarie 2010, primesc o invitaţie la înfiinţarea SDN-ului, la Sighişoara. SDN e acronimul de la Siebenbürgisch-Deutsche Nachbarschaft sau Vecinătatea Germană din Transilvania.
Vecinătăţile au fost o formă de organizare comunitară săsească frecvent întîlnită în sudul Transilvaniei. Era un fel de clacă organizată, cu un coordonator „Nachbarvater“ (staroste), statut, ladă a vecinătăţii şi ritualuri. Vecinătăţile erau organizate la nivel de localitate sau de stradă. De exemplu, se organizau concursuri pentru cea mai frumoasă stradă, întărind astfel conştiinţa comunităţii şi a spaţiului public.
Expresia „vecinătate“ am mai auzit-o în România doar la cursurile de urbanism de la Cluj, sau în cartea lui J.O. Simonds, The garden Cities 21 – Creating a livable urban environment.
După dl Wilhelm Fabini, singura vecinătate care a reuşit să supravieţuiască comunismului este cea din Sighişoara. Poate nu întîmplător – vecinătăţile sighişorene fiind cele mai vechi atestate documentar în Ardeal (1526).
Tot aici, noul SDN este o structură după modelul tradiţional. Organizaţia încearcă să rezolve probleme actuale prin metode deja inventate, dar uitate.
Diferenţa faţă de vecinătăţile tradiţionale este distanţa dintre membrii săi. Membrii fondatori ai vecinătăţii sînt din Haşag (Haschagen), Amnaş (Hamlesch), Sighişoara şi Reghin. Este o relaţie Trans-Transilvană susţinută în primul rînd de corespo
