Într-un moment în care Vestul se află într-un conflict deschis cu Islamul politic radical și cu organizațiile care îl promovează, Siria foloseşte cartea secularismului pentru a provoca o apropiere strategică față de Occident.

“Cea mai importantă provocare pe care o avem în față este menținerea societății noastre la fel de seculară cum este ea astăzi. Suntem foarte mândri de diversitatea culturală a societății noastre, dar ne aflăm într-o zonă sensibilă, cu vecini instabili și terorism transfrontalier”, spunea, în luna mai, președintele sirian, Bashar al Assad, într-un interviu acordat jurnalistului Charlie Rose.

Tradiția secularismului în Orientului Mijlociu a avut, de-a lungul istoriei contemporane, patru stâlpi de susținere: Turcia, după reformele lui Ataturk; Egiptul, după revoluția din 1952 și sub conducerea lui Nasser; Irakul, începând cu 1958 și Siria, după 1963. Exceptând Turcia, al cărei sistem politic introvertit a făcut-o să ducă o politică externă pro-occidentală, fără a se implica activ în problemele Orientului Mijlociu, celelalte trei, având o populație arabă, au fost o piedică în afirmarea Islamului politic. De fapt, Egiptul și Siria au luptat - și încă luptă - activ împotriva influenței pe care “Fratii Musulmani” o exercitau asupra societății arabe.

Dacă influența Irakului secular a scăzut sub loviturile Statelor Unite și Egiptul s-a dovedit a fi un bun mediu pentru germinarea ideilor islamice radicale, Siria a rămas, deși condusă autocratic, un bastion al secularismului oriental.

Tradiţia secularismului sirian

Liderii sirieni apăruți în perioada post-otomană, deși nu aveau o ideologie concretă în secularism și nici nu aderau la accepțiunea occidentală a termenului, credeau în separarea vieții sociale islamice de sistemul politic secular. Hashim al-Atassi, președinte al Siriei în mai multe mandate, a fost fiul unui muftiu