Mesajul a fost trimis. Multumesc!

TotalSoft va instala o aplicaţie informatică la rafinăria Jubail

Publicat in Curierul, joi 22 iulie 2010

Producătorul de soluţii informatice pentru afaceri TotalSoft va instala sistemul de project management Primavera la Jubail Refinery, din Arabia Saudită, una dintre cele mai mari rafinării din lume, scrie Mediafax. "Utilizarea sistemului de project management Primavera va asigura platforma software necesară gestionării corecte a resurselor umane (30.000 muncitori), financiare (materialele, construcţia şi echipamentul vor costa aproximativ 5,5 miliarde dolari) şi materiale (1 milion metri cubi ciment, 4.250 echipamente, 30.000 tone structura metalică, 100.000 tone conducte - 7.000 km) - se arată într-un comunicat al companiei. În acest sens, TotalSoft, partener Oracle pentru vânzare, implementare, training şi consultanţă Primavera, a semnat un contract cu Saudi Aramco Total Refining and Petrochemical Company, din Arabia Saudită.

Aceasta este prima vânzare de software de project management realizată de o firmă românească în Peninsula Arabă, conform sursei citate.

Proiectul Jubail presupune o investiţie totală de 9,6 miliarde dolari. La finalizare, în 2013, rafinăria va avea o producţie de 400.000 de barili/zi.

TotalSoft a implementat soluţia Primavera şi la Rompetrol şi a asigurat consultanţă şi pentru reviziile rafinăriilor Arpechim Piteşti şi Petrotel Lukoil Ploieşti.

Printre clienţii companiei se numără, de asemenea, Romgaz, Transgaz, Rafo Oneşti şi Steaua Română.

TotalSoft a implementat până în prezent soluţia Primavera pentru 600 de clienţi din România şi pentru 38 de parteneri din Ungaria.

Acţionarul majoritar al TotalSoft este fondul de investiţii Global Finance, cu 80% din capitalul social, iar restul acţiunilor sunt deţinute de directorul general al companiei, Liviu Drăgan.

Producătorul de soluţii informatice pentru afaceri TotalSoft va instala sistemul de project management Primavera la Jubail Refinery, din Arabia Saudi

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bacalaureat 2024 Ce subiecte au avut de rezolvat candidații de la toate profilele la proba scrisă la Matematică/Istorie

Ziua Constanta acum 39 minute
Examenul de Bacalaureat continuă marți, 2 iulie, cu proba obligatorie a profilului. Absolvenții claselor a XII-a susțin, azi, proba scrisă la Matematică și Istorie. Conform regulilor Ministerului Educației, de la ora 7.30 până la 8.30 este permis ac

Guvernul olandez afirmă că va începe în curând livrările de F-16 către Ucraina

Mediafax acum 31 minute
Autorizaţiile necesare pentru livrarea avioanelor către Ucraina au fost date, a declarat ministrul Apărării, Kajsa Ollongren, într-o scrisoare adresată parlamentului, relatează Reuters. Ea a refuzat să precizeze câte avioane vor face parte din prima

Continuă consultările la Palatul Victoria pentru finalizarea calendarului electoral pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare / Marcel Ciolacu se întâlneşte cu reprezentanţii REPER şi Forţa Dreptei

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu continuă, marţi, consultările cu partidele pentru finalizarea calendarului electoral pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare, fiind aşteptaţi reprezentanţii REPER şi Forţa Dreptei. Potrivit unui anunţ al Guvernului, p

Vizită-surpriză la Kiev: Viktor Orban va merge pentru prima dată în Ucraina de la începutul invaziei ruseşti. Care este miza

Mediafax acum o ora
Premierul ungar Viktor Orban este aşteptat să călătorească la Kiev marţi, 2 iulie, potrivit a trei surse care cunosc planurile. Vizita-surpriză este prima realizată de către premierul ungar în Ucraina de la debutul războiului şi are loc la o zi după

Cod portocaliu de vijelie şi ploi torenţiale în Banat

Press Alert acum 48 minute
< p> Meteorologii au emis o avertizare Cod portocaliu de vreme rea în localități din județele Caraş-Severin și Timiş, valabilă între orele 8.55-10.00. Sunt așteptate averse torențiale, vijelie puternică și grindină. Administrația Națională de Meteor

UPDATE - Furtună în Maramureş: Un bărbat, rănit de prelata desprinsă de la o teresă / Un altul a murit după ce a fost lovit de fulger / Acoperişuri luate de vânt / O pădure întreagă a fost doborâtă - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Pompierii din judeţul Maramureş au fost solicitaţi, luni, să intervină în urma situaţiiloir de urgenţă provocate de furtuni. Un bărbat a fost rănit de prelata desprinsă de la o terasă, fiind transportat la spital. Altul a fost omorât, duupă ce a fos

EURO 2024 Portugalia s-a calificat în sferturi după lovituri de departajare! (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 8 ore
S-a calificat în sferturile de finală ale Campionatului European de fotbal din Germania și Portugalia lui Cristiano Ronaldo! Favorită în fața Sloveniei, în optimi, Portugalia a avut nevoie de lovituri de departajare pentru a merge mai departe, după

Cât de pregătiți sunt milenialii să devină cea mai bogată generaţie din istorie: „Generația sandwich”

Ziare.com acum o ora
Milenialii sunt pe cale să devină cea mai bogată generaţie din istorie, dar sunt ei gata să facă faţă afluxului mare de bani? Răspunsul se pare că este nu, potrivit unui studiu realizat de firma de consultanţă Knight Frank şi analizelor unor firme f

Volodimir Zelenski: Această lună poate aduce Ucrainei şi mai multă putere, în special în protejarea cerului

News.ro acum 4 ore
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, transmite că această lună poate aduce Ucrainei şi mai multă putere, în special în protejarea cerului, el arătând că armele cu rază lungă de acţiune, avioanele de luptă pentru Ucraina - de calitate şi în can

Zeci de răniți după ce un avion a aterizat de urgență din cauza unor turbulențe serioase. Ce nu trebuie să facă pasagerii în timpul zborului FOTO VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un avion de linie al Air Europa, un Boeing 787-9 Dreamliner care efectua o cursă de la Madrid la Montevideo, a fost nevoit să aterizeze de urgenţă luni la Natal, Brazilia, după "turbulenţe severe". Mai multe persoane au fost rănite, a anunţat compan

Vremea

București
acum

26°
mar.

20°/39°
mie.

18°/25°
joi

17°/28°
vin.

19°/31°
Iasi
acum

25°
mar.

19°/34°
mie.

15°/21°
joi

14°/24°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

27°
mar.

21°/28°
mie.

21°/28°
joi

19°/26°
vin.

20°/30°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

17°/24°
mie.

13°/17°
joi

12°/21°
vin.

14°/23°
Timisoara
acum

20°
mar.

16°/22°
mie.

14°/24°
joi

14°/26°
vin.

15°/29°