Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sectorul 6, "răţuşca cea urâtă" care luptă cu prejudecăţile

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 22 iulie 2010 ·

ORAŞUL DE VIS: Vânzătorii ambulanţi de brichete "una la un leu" şi şerveţele umede "trei pachete la un leu" caută clientela potrivită în tramvaiul 41.

1 /.

Deranjat de soarele puternic, un domn a renunţat la locul de pe scaun şi s-a îndreptat spre negustoarea cu brichete.

A ales una verde, dar jocul nu i-a ieşit. La prima probă bricheta nu a schiţat nicio scânteie. Nemulţumit, a înapoiat-o negustoarei, la rândul ei dezamăgită că nu i-a ieşit vânzarea. "Dacă le făceam eu, era altceva. Eu doar le vând", a încercat femeia o scuză şi pentru urechile altor călători.

După ce treci de strada Turda, tramvaiul prinde mereu viteză pentru a traversa Podul Grand. La prima staţie ai ajuns în Sectorul 6. Câteva persoane coboară, în timp ce un băiat cu evantaie de vânzare îşi face loc să urce la prima uşă. Deja s-au ridicat câteva priviri interesate. Evantaiul din material textil îl dă la doi lei, dar e dispus să negocieze. În tramvai e cald, nu există climatizare, iar geamurile nu fac faţă.

Sectorul 6 pare un alt oraş înghesuit în cureaua nu foarte generoasă a centurii Bucureştiului. Ca număr de locuitori este unul dintre cele mai aglomerate, cu peste 360.000 de persoane. Se laudă cu câteva cartiere cunoscute: Crângaşi, Giuleştiul cu rapidiştii săi, Drumul Taberei care te supune la supliciul de a face faţă traficului şi cartierul Militari, parcuri şi mai multe zone decât în alte sectoare cu poluare fonică scăzută.

Alternative pentru toţi

Traficul pe Calea Crângaţi este astăzi lejer. O excepţie. Poate este ora prânzului care ţine bucureştenii la serviciu sau în casă, departe de căldura de nesuportat. Multe magazine au fost deschise la parterul blocurilor ridicate prin anii '70. Ele te însoţesc până aproape de intrarea în parcul Crângaşi.

Pe aleea centrală, câţiva maidanezi solizi

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 3 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum o ora
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 7 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 5 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 5 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Meme Stoica a ironizat din nou arbitrajul după ce FCSB n-a primit penalty la meciul cu Petrolul: „Mulțumim”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Mihai Stoica (60 de ani), președintele Consiliului de Administrație de la , a publicat pe Facebook o poză cu glezna lui Andrei Gheorghiță (23 de ani), în urma unui duel cu Paul Papp (35 de ani) în careul ploieștenilor, în meciul câștigat de campioan

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 5 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 10 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

19°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

17°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

18°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

20°/36°