Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dan Voinea: "Condamnarea dictatorilor a fost doar o comandă politică!"

Publicat in Jurnalul, joi 22 iulie 2010 ·

Generalul Dan Voinea, procurorul militar care a participat la procesul Ceauşeştilor în urma căruia cei doi au fost condamnaţi la moarte, susţine că trupurile deshumate din cimiti­rul Ghencea aparţin soţilor Ceauşes­cu. condamnarea dic­tatorilor nu a fost o deliberare a ju­de­cătorilor, ci doar o comandă po­li­ti­că, a declarat ieri pentru Jurnalul Naţional Voinea.

● Jurnalul Naţional: Rămăşiţele pământeşti exhumate aparţin soţilor Ceauşescu?

● Dan Voinea: Eu am aflat chiar de la cei care s-au ocupat de înmormântarea lor, soţii Ceauşescu au fost înmormântaţi în cimitirul Ghencea şi le-au fost puse alte cruci cu alte nume, pentru ca să nu afle populaţia unde sunt, deoarece exista posibilitatea unei răzbunări. De exemplu, la Scorniceşti au fost răscolite şi distruse mormintele părinţilor Ceauşeştilor şi de aceea s-a găsit de cuviinţă să se pună alte cruci, acesta fiind singurul motiv pentru secretul înmormântării lor. Acesta a fost motivul celor care s-au ocupat de înmormântare. După proces s-a retras completul care l-a condamnat la moarte, eu nu am participat la acele dezbateri, pentru că nu aveam voie. Este o treabă exclusiv a judecătorului să hotărască. Eu am fost ca procuror în şedinţă. Am cerut şi eu să fie condamnat la moarte pentru că faptele reţinute de noi, în sarcina lui Ceauşescu, erau din cele mai grave, pentru că Ceauşescu a fost atunci cel care a hotărât deschiderea focului împotriva tinerilor din Timişoara. El practic a început masacrul din decembrie 1989, a condus masacrul, l-a comandat. După deliberare, completul i-a anunţat că sunt condamnaţi la moarte şi i-a întrebat dacă vor să facă recurs.

● N-au dorit să atace sentinţa?

● Fiecare avea câte un avocat, s-au consultat cu avocaţii şi ei le-au su­gerat să facă recurs. Ei au refuzat să facă recurs şi nu numai că au refuzat, au cerut să fie judecaţi de Marea Adunare

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Petre Roman, după ce a fost trimis în judecată în dosarul Mineriadei: „Este o prostie totală”

HotNews acum o ora
Fostul premier Petre Roman a declarat miercuri, după ce a aflat că a fost trimis în judecată în dosarul Mineriadei, alături de Ion Iliescu, Virgil Măgureanu, Gelu Voican-Voiculescu, Adrian Sârbu şi Miron Cozma pentru infracţiuni contra umanităţii, c

REORGANIZARE majoră la Ministerul Dezvoltării: Peste 500 de posturi tăiate. ANL și INA se desființează

Gandul acum 35 minute
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunțat miercuri o amplă reorganizare a instituției, care prevede desființarea a două instituții subordonate – Agenția Națională pentru Locuințe (ANL) și Institutul Național de Administrație (INA) – și reducere

Argeş: Patru bărbaţi cu vârste cuprinse între 30 şi 64 de ani, reţinuţi pentru viol. Victima are 15 ani şi a fost pusă să se prostitueze

News.ro acum o ora
Patru bărbaţi din judeţul Argeş au fost reţinuţi şi anchetatorii cer arestarea lor preventivă sub acuzaţiile de viol săvârşit asupra unui minor, victima fiind o fată de 15 ani. Procurorii DIICOT şi poliţiştii argeşeni care instrumentează acest caz î

Două surori de 4 și 14 ani, dispărute din Sibiu. Au fost emise și mesaje RO-ALERT

Ziare.com acum 55 minute
Poliţiştii caută două surori, cu vârste de 4 şi 14 ani, care au dispărut de acasă, luni, 31 martie, fără a se mai întoarce, fiind emise, miercuri, 2 aprilie, şi mesaje RO-ALERT prin care se face apel la populaţie să ofere informaţii utile, a informa

Val Kilmer, o viață dedicată artei, marcată de o luptă continuă cu boala. Povestea dramatică a actorului din Top Gun și Batman Forever

Libertatea acum 3 ore
Val Kilmer a fost unul dintre cei mai carismatici actori ai generației sale, fiind cunoscut atât pentru talentul său extraordinar, cât și pentru rolurile iconice din filme ca „Top Gun”, „The Doors” sau „Batman Forever”. Cu o carieră plină de realiză

Moțiunea simplă împotriva lui Cătălin Predoiu, respinsă în plen

Ziua Constanta acum 43 minute
Moțiunea simplă depusă de grupul parlamentar al AUR împotriva ministrului de Interne, Cătălin Predoiu, a fost respinsă miercuri, 02 aprilie 2025, în plenul Camerei Deputaților. Au votat 'pentru' moțiune 138 de deputați, iar 161 au fost 'împotrivă',

Israelul anunță că va anexa „zone largi” din Fâșia Gaza. „Pentru a zdrobi şi curăţa zona de terorişti”

Ziare.com acum 31 minute
Israelul a anunțat miercuri, 2 aprilie, o extindere a operaţiunilor militare cu scopul de a anexa ”zone largi” ale Fâşiei Gaza, unde 15 persoane au fost ucise în atacuri israeliene, potrivit Apărării Civile, la două săptămâni după ce Israelul a încă

Bolojan, despre aderarea României la OCDE: Suntem practic la jumătatea acestui proces/ Cred că ceea ce mai avem de făcut poate continua într-un ritm susţinut anul acesta şi anul viitor

News.ro acum 2 ore
Preşedintele interimar la României, Ilie Bolojan, a afirmat, în legătură cu aderarea României la OCDE, că suntem la jumătatea acestui proces. ”Cred că ceea ce mai avem de făcut poate continua într-un ritm susţinut anul acesta şi anul viitor, în aşa

Bercea Mondialu, vizat într-un dosar de camătă şi şantaj. Percheziții DIICOT în București și alte două județe

HotNews acum 3 ore
Mai multe percheziții au loc miercuri, în București, dar și în judeţele Olt și Teleormam, într-un dosar penal având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, camătă şi şantaj, a anunțat DIICOT. Sandu Anghe

Nicușor Dan, gata să facă orice pentru a evita o finală prezidențială între Simion și Ponta. Primarul Capitalei ar putea să iasă din cursa electorală

Wall-Street.ro acum 2 ore
Nicușor Dan, actual primar general al Bucureștiului și candidat independent la alegerile prezidențiale din mai, a declarat că ar fi gata să negocieze cu Crin Antonescu și Elena Lasconi, dar și să iasă complet din cursa electorală pentru a evita scen

Vremea

București
acum

15°
mie.

9°/15°
joi

8°/14°
vin.

9°/13°
sâm.

10°/18°
Iasi
acum

10°
mie.

8°/11°
joi

7°/12°
vin.

9°/17°
sâm.

4°/18°
Constanta
acum

14°
mie.

8°/14°
joi

7°/12°
vin.

9°/11°
sâm.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

7°/15°
joi

6°/12°
vin.

5°/15°
sâm.

3°/16°
Timisoara
acum

16°
mie.

8°/16°
joi

7°/9°
vin.

6°/15°
sâm.

6°/15°