Micuţilor lise oferă o tabără ca un fel de consolare în urma dezastrului natural care le-a distrus casele
În săptămânile următoare, în zona Bran - Moieciu vor fi organizate tabere de câte şapte zile pentru 100 de copii din comuna Săuceşti, judeţul Bacău, localitate lovită de furia apelor la sfârşitul lunii iunie. Primul grup de 30 de copii şi trei însoţitori va ajunge la Braşov pe 4 august, urmând ca la finalul sejurului să sosească, pe rând, alte două grupuri. „Proprietarii de pensiuni vor primi în gazdă câte patru-cinci copii, oferindu-le şi micul dejun. Masa de prânz şi cina vor fi servite la pensiunile mai mari din zonă. Nu suntem la prima acţiune de acest gen. În 2008 am găzduit şi grupuri de copii care proveneau din zonele afectate de inundaţiile ce au avut loc în acel an”, susţine preşedintele ANTREC Braşov, Mioara Stoian. Acţiunea se desfăşoară la iniţiativa ANTREC împreună cu Prefectura Braşov şi cu sprijinul IŞJ Bacău şi IŞJ Braşov. „Cred că această mini vacanţă îi va ajuta pe copii să uite, cel puţin pentru câteva zile, de groaza acelor momente în care apele le-au invadat localitatea. În acest fel continuăm eforturile de sprijinire a familiilor sinistrate din Moldova şi mă refer aici la gestionarea colectei de ajutoare pe care o derulăm, ce s-a dovedit un real succes şi a arătat, încă o dată dacă mai era nevoie, că braşovenii sunt solidari cu cei aflaţi în suferinţă”, a adăugat prefectul Ion Gonţea Micuţilor lise oferă o tabără ca un fel de consolare în urma dezastrului natural care le-a distrus casele
În săptămânile următoare, în zona Bran - Moieciu vor fi organizate tabere de câte şapte zile pentru 100 de copii din comuna Săuceşti, judeţul Bacău, localitate lovită de furia apelor la sfârşitul lunii iunie. Primul grup de 30 de copii şi trei însoţitori va ajunge la Braşov pe 4 august, urmând ca la finalul sejurului să sosească, pe