Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dansând cu lupii prin centrul oraşului

Publicat in Adevarul, joi 22 iulie 2010 ·

Dresorul Johnny Maiornic îşi scoate cei patru lupi la promenadă pe străzile din Timişoara. Timişoreanul Gheorghe Maiornic (52 de ani) creşte lupi în propria curte. După doi ani a reuşit să-i transforme în „mieluşei“, pe care îi poate stăpâni chiar şi un copil.

Totul a început din dorinţa fiului său, Claudiu, care avea atunci 8 ani şi era pasionat de lupi.

„Noi aveam atunci un câine-lup, dar eu îmi doream cel mai mult un lup adevărat. Urmăream toate emisiunile cu lupi de pe Animal Planet şi mă rugam de tata să-mi ia şi mie unul. Acum sunt cel mai fericit. Nu mi-e deloc frică de ei. Simt că mă iubesc foarte mult, mult mai mult decât orice câine", spune Claudiu (10 ani).

Johnny a aflat că visul fiului său ar putea deveni realitate, după ce a văzut pe internet că în Cehia există o familie care a îmblânzit lupii şi a decis să meargă să-i cumpere lui Claudiu un exemplar.

„Am mers să cumpăr unul şi am venit cu patru: trei femele şi un mascul. Eu i-am dresat pe toţi şi pot să spun că nu a fost deloc dificil. Ei sunt lupi sălbatici, din pădurile din Cehia, care s-au adaptat însă foarte bine la noi. Am construit un padoc mare acasă, aşa că au spaţiu destul", povesteşte dresorul.

Adaptaţi perfect

Cele patru animale - Zelma, Zira, Nuca şi Charoke - stau în padocurile din curtea casei lui Johnny şi sunt tratate regeşte. Acestea mănâncă zilnic aproximativ un kilogram de carne, în special de pasăre, însă se mulţumesc şi cu o mâncare din orez bine gătită.

„Le dăm cam un kilogram de tacâmuri de pui de fiecare, însă mai mănâncă şi mâncare gătită. Nu pâine, ci o mâncărică de carne cu orez şi legume, sau pur şi simplu carne fiartă. În general, le place orice fel de mâncare", mai spune stăpânul lupilor.

Cel mai apropiat de animale este însă Claudiu, micuţul în vârstă de 10 ani care petrece ore întregi jucând

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

G4Media acum 28 minute
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă, transmite News.ro. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de A

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 53 minute
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Fost șef de la Apele Române, care se autointitula „animalul politic”, trimis a treia oară în judecată de DNA

HotNews acum 3 ore
Fostului diector al Administraţiei Bazinale de Apă Prut-Bârlad, Petru Avram, a fost trimis în judecată de Direcția Națională Anticorupție, acuzat de procurori că ar fi numit în funcție două persoane, fără ca acestea să îndeplinească condițiile neces

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Se întoarce vara în mijlocul toamnei

Libertatea acum 2 ore
Meteorologii anunță o vreme instabilă în următoarele două săptămâni, astfel că după mai multe zile ca de vară, cu temperaturi de până la 31 de grade, vom ajunge la răciri accentuate, cu 10-11 grade mai puțin, se arată în prognoza emisă luni de ANM.

Apele Române: Viitura care va veni pe Dunăre, în scădere daţă de estimarea iniţială

Mediafax acum 53 minute
Specialiştii de la Apele Române au actualizat, luni, prognoza valorilor maxime pe Dunăre la intrarea în ţară. Astfel, debitul maxim prognozat este de 7900 - 8000 mc/s, în intervalul 29-30 septembrie 2024. Anterior, debitul era prognozat la 9.000 mc

(P) Cenntro România anunță livrarea primului vehicul full electric Cenntro Logistar 200 către GLS Prahova

Cancan acum 2 ore
Cenntro România are plăcerea de a anunța livrarea primului vehicul Cenntro Logistar 200 full electric către GLS Prahova. Acest model, conceput pentru a face față cerințelor de logistică modernă, oferă o autonomie de până la 264 de kilometri, contrib

Ciolacu, despre amendamentul „Iohannis”: Nu e o prioritate nici pentru Guvern şi nici pentru PSD

Mediafax acum 4 ore
„Am spus foarte clar în cadrul BPN că ne asumăm o decizie. Dacă am fi vrut să continuăm anumite bâlbâieli în care spuneam că lăsăm liber parlamentarilor, după voinţa proprie... În momentul acesta avem o decizie. Nu ştiu dacă mai avem un act normativ

VIDEO Un șofer a legat un câine de mașina cu care căra un butoi și s-a plimbat prin orașul Năvodari

HotNews acum o ora
Polițiștii constănțeni s-au autosesizat după ce pe rețelele de socializare au apărut imagini cu un câine legat de un autoturism, patrupedul fiind nevoit să alerge pentru a ține ritmul. Incidentul a avut loc pe o stradă din orașul Năvodari. Reprezent

Proiectul PNL privind candidatura preşedintelui României la alegerile parlamentare, amânat

Ziua Constanta acum 2 ore
Proiectul PNL privind candidatura preşedintelui României la alegerile parlamentare este în parcursul legislativ. Astfel, s-a stabilit ca actul normativ să intre în Comisia juridică peste o săptămână, pentru a da posibilitatea Biroului Electoral Cent

Gigi Becali anunţă că s-a alăturat AUR şi că va candida la Camera Deputaţilor

News.ro acum 4 ore
Patronul FCSB, Gigi Becali, a a anunţat că s-a alăturat AUR, partid din partea căruia va candida la Camera Deputaţilor, la alegerile parlamentare din 1 decembrie. „M-am alăturat AUR şi îl voi susţine pe George Simion la alegerile prezidenţiale. Eu n

Vremea

București
acum

27°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

20°/29°
Iasi
acum

27°
lun.

14°/27°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

17°/26°
Constanta
acum

25°
lun.

18°/25°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

12°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/26°
Timisoara
acum

27°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

14°/27°