Povesteam succint cu un universitar despre un proiect colectiv care să se denumească „Critici ale capitalismului”, despre care o să revin cu detalii mai încolo. Mi-a spus cu o ironie superioară, zeflemitoare: „Şi voi ce propuneţi, revenirea la comunism?”. I-am răspuns că propunem exact ceea ce enunţă titlul – critici diverse la adresa capitalismului, naturalizat de societate ca ultim orizont posibil. Introduc astfel textul unuia dintre marii performeri intelectuali ai spaţiului excomunist, G. M. Tamas, pentru a preveni exclamaţia bravilor eroi tardivi postdecembrişti: Jos comunismul! Dar este mult mai important că moştenirea fascismului, care este împărtăşită de toate sistemele politice coerente, chiar fără caracteristici făţiş tiranice – Statul, Naţiunea, Stăpânirea, Armata, Superioritatea, Disciplina, Rasa Albă, Ierarhia, Pedeapsa, Jertfa de Sânge, Bărbăţia, Magisteriul, Graniţa –, supravieţuieşte şi în condiţii democratice (numai forma exagerată nazistă a fost învinsă, care are totuşi avantajul simbolic, logic şi cultural al perfecţiei duse până la imposibil), întruchipează în termeni freudieni triumful principiului realităţii în faţa învingerii inevitabile a principiului plăcerii utopice. Cum toată lumea serioasă ştie, libertatea şi egalitatea sunt nişte visuri. La polul opus în felul cel mai radical ideii libertare şi egalitare este, desigur, „fascismul“, metafora dominanţei şi domnirii. […]

Ideile simbolice ale comunismului – Spontaneitatea; o Lume Fără Închisori, Şcoli, Spitale, Case de Nebuni, Cazarme, Frontiere Naţionale; Darul; Iubirea în Locul Moralei şi Legii; Neregula; Dezinstituţionalizarea; o Societate Fără Clase; Creativitatea; Vacanţa; Lenevia; Bucuria Orgasmică; Sfârşitul Separării Culturii; Totul în Posesia Tuturor, Inclusiv Metafizica, Muzica de Cameră, Ştiinţa Celestă şi Poezia lui Mallarmé; Sfârşitul Familiei, Religiei, Statului şi Proprie