Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Revista Presei Româneşti 22 Iulie

Publicat in rfi, joi 22 iulie 2010 ·

„Spectacolul unei deshumări”, titrează Evenimentul Zilei. Cimitirul Ghencea Civil a fost ieri închis publicului timp de aproape trei ore”, explică Adevărul. „Nicolae şi Elena Ceauşescu vor fi îngropați creștinește împreună după ce-şi vor spune secretul”, citim în Gândul. O investigaţie care are loc prea târziu, scrie România Liberă. Ziarul se întreabă: „Cine câştigă din deshumarea soților Ceauşescu?”. O declarație a lui Mugur Isărescu e consemnată în Ziarul Financiar: „Firmele nu se plâng degeaba de fiscalitate, este enormă”. „De ce ne fură afacerile Bulgaria, Ungaria şi Moldova”, aflați din Evenimentul Zilei. „Autostrada spre Ploieşti se amână încă doi ani, lipsa finanţării de la buget întârzie lucrările”, anunță România Liberă. „Spectacolul unei deshumări”, titrează Evenimentul Zilei. După 20 de ani, soţii Ceaușescu acaparează micul ecran. Mormintele în care s-ar afla trupul dictatorului şi cel al soţiei sale au fost răscolite ieri-dimineaţă, spre entuziasmul televiziunilor de ştiri şi al câtorva nostalgici. „Cimitirul Ghencea Civil a fost ieri închis publicului timp de aproape trei ore”, explică Adevărul, pentru că după 20 de ani, 6 luni şi 21 de zile rămășitele Ceaușeștilor au fost scoase la lumină. Nostalgicii lozincii Ceauşescu-PCR vor afla pe baza testului ADN dacă dictatorul e chiar cel îngropat în Ghencea. Probele-martor vor fi prelevate de la Valentin şi de la fratele dictatorului, Ioan. „Nicolae şi Elena Ceauşescu vor fi îngropați creștinește împreună după ce-şi vor spune secretul”, citim în Gândul. Ziarul publică mărturia fostului şef al IML. Profesorul Vladimir Beliş este medicul de medicină legală care a semnat certificatele de deces ale soţilor Ceauşescu, la 5 zile de la moartea lor, fără să le vadă execuţia prin împuşcare sau cadavrele. Acum susţine că nu ar repeta gestul ilegal, pe care îl pune pe seama oboselii şi presiunii enorme din acel mome

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum o ora
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 4 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 4 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 2 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 3 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 4 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 4 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 11 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

HOROSCOP 17 iulie 2025. Berbecii sunt prinși în trecut, Leii trebuie să fie atenți la alegerile lor

Mediafax acum o ora
Horoscop 17 iulie Berbec Evenimente din trecut nu te vor lăsa să mergi mai departe. Cu toate că au trecut, încă te simți prins de acestea. Familia îți va fi aproape și te va încuraja. Financiar, nu sunt schimbări, însă nu vei avea parte de vremuri g

Vremea

București
acum

21°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/33°
Constanta
acum

20°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

18°/32°
Timisoara
acum

19°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°
dum.

20°/38°