Nu ştiu care sunt intenţiile ei finale. Le pot doar presupune. În sensul informaţiilor pe care le-am mai prezentat. Este vorba de proiectul mai vechi al lui Traian Băsescu, de a o aduce în locul său la Cotroceni la încheierea celui de-al doilea mandat.
Ceea ce presupune însă o revigorare electorală după căderea din ultima perioadă. Şi cum ar putea avea loc un reviriment, care pare imposibil? O soluţie ar putea fi construirea unei trambuline. Trambulina electorală ar putea fi, pentru un PD-L reconstruit sau măcar reşapat, tot sub bagheta magică a lui Traian Băsescu, victoria în alegerile pe Capitală. Bucureştiul este cea mai importantă redută electorală. Folosită de multe ori ca trambulină pentru prezidenţiale. Dacă acesta ar fi parcursul politic proiectat pentru Elena Udrea, dacă nu întâmplător acesteia i s-a încredinţat conducerea organizaţiei PD-L pe Bucureşti, atunci este cu adevărat interesant de văzut ce şanse are. înainte însă, să vedem cum va fi dacă ar fi să fie. Dacă Elena Udrea ar câştiga alegerile pentru Primăria Generală a Capitalei, atunci ea ar putea prelua, ulterior, şefia unui PD-L cu un staff nou, mai credibil pentru populaţie. Şi de pe această dublă platformă politică, cu sprijinul activ al lui Traian Băsescu, Elena Udrea ar putea încerca – în definitiv, de ce nu? – să câştige viitoarele prezidenţiale. Este scenariul în care ea nu s-ar bate pentru funcţia de prim-ministru. Mai mult chiar, pentru mai multă credibilitate la prezidenţiale, înaintea acestora, PD-L ar face un necesar stagiu în opoziţie. Cedând, pur şi simplu, celorlalţi puterea. Elena Udrea se pregăteşte nu numai politic, ci şi cosmetizându-şi rapid imaginea pentru a susţine bătălia pe Bucureşti. Din ce în ce mai insistent, aflăm că familia Cocoş – Udrea a sărăcit. în curând, vom auzi chiar că acest cuplu trăieşte extrem de modest. în realitate, după ce numai din Dalli familia a în