Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Soţul Mădălinei: „Am vrut să o apropiem mai mult de Dumnezeu...“

Publicat in GAZETA de SUD, joi 22 iulie 2010 ·

În primul interviu acordat după moartea Mădălinei Manole, Petru Mircea a vorbit, marţi, într-o ediţie specială a „Ştirilor Pro TV“, despre drama care i-a lovit familia.

Fiind intervievat de Cătălin Radu Tănase, Petru Mircea a spus, îndurerat şi de multe ori plângând, că a trecut prin momente foarte grele în ultimele două luni.

Petru Mircea, soţul Mădălinei Manole, a declarat, marţi, la „Ştirile Pro TV“, că soţia sa „gândea foarte limpede“, însă „avea nişte stări ciudate, ce apăreau în mijlocul săptămânii brusc şi se stingeau uşor uşor“, ea spunând că simte că trebuie să-şi vegheze familia „din altă parte“.

„Am fost singurul om care i-a putut pătrunde şi în suflet. Aşa se întâmplă cu suflete pereche“, a spus Petru Mircea, precizând că „adevărul va ieşi la lumină şi lumea, probabil, va înţelege perfect ce s-a întâmplat în sufletul ei“, însă Măgduţa (Mădălina Manole - n.r.) nu şi-ar dori să vorbească el foarte mult despre aceste lucruri în momentul de faţă. El a mai spus că „gura lumii se grăbeşte“. „Sunt multe guri care vorbesc prostii şi spun pe ele minciuni urâte“, a spus el.

Petru Mircea a mai spus că el are doar bănuieli despre ce s-a întâmplat: „Acum văd limpede că Magda a fost un înger pe pământ“. „Doar cine a fost prin preajma noastră de două luni încoace ştie ce am făcut şi cât am suferit“, a mai spus el.

Răspunzând unei întrebări referitoare la motivul care a făcut-o pe Mădălina Manole să se sinucidă, Petru Mircea a răspuns: „O anumită neîmplinire“. El a mai spus că Mădălina Manole avea „nişte stări ciudate“, din care îşi revenea de fiecare dată.

„Cam la trei zile se stingea toată starea asta. Avea nişte stări ciudate ce apăreau în mijlocul săptămânii, brusc, se stingeau uşor-uşor şi era acelaşi suflet cald şi zâmbitor şi înţelegător. Spunea mereu că vede toată dragostea cu care este înconjurată, dar că aşa simte ea că pentr

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah, a fost ucis într-un atac, anunţă armata israeliană / Gruparea Hezbollah confirmă moartea lui Nasrallah / Un alt membru important al grupării a fost ucis

Mediafax acum 43 minute
Liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah, a fost ucis într-un atac, informează IDF (armata israeliană), conform CNBC. În cursul zilei de sâmbătă, gruparea Hezbollah a confirmat moartea liderului Hassan Nasrallah. Un alt membru important al Hezbollah, Has

Donald Trump amenință să dea Google în judecată, acuzând gigantul tehnologic că o favorizează pe contracandidata sa: Nu prezintă decât lucruri pozitive despre tovarăşa Kamala Harris

HotNews acum 3 ore
Donald Trump ameninţă să dea Google în judecată, în cazul în care obţine o victorie în alegerile prezidenţiale americane, acuzând grupul tehnologic de faptul că scoate în faţă articole care-i sunt defavorabile, în folosul candidatei democrate Kamala

Preoţii ortodocşi îndeamnă la rugăciune pentru ferirea de furtuni şi inundaţii

Mediafax acum 4 ore
Patriarhia Română îndeamnă clericii şi credincioşii din toate eparhiile la rugăciune şi solidaritate, având în vedere avertizările meteorologice referitoare la mari furtuni şi ploi abundente. În localităţile sub avertizare, vor fi sunate clopotele b

SuperLiga: Liderul Universitatea Cluj, înfrângere surprinzătoare pe terenul lui Poli Iași

HotNews acum 3 ore
Universitatea Cluj, liderul surprinzător din SuperLiga, a pierdut meciul disputat pe terenul echipei Poli Iași, scor 1-0, în etapa cu numărul 11. Poli Iași – Universitatea Cluj 1-0, în etapa #11 din SuperLiga Ocaziile importante au lipsit în prima p

Simona Halep participă şi la turneul WTA 125 din Hong Kong: “Voi reveni pe teren mai repede decât vă aşteptaţi - VIDEO

News.ro acum 41 minute
Fostul lider WTA Simona Halep a anunţat, într-un filmuleţ postat de organizatori în social media, că va participa la turneul de categoria WTA 125 din Hong Kong, care începe luni. "M-am gândit că astăzi este o zi grozavă să anunţ vestea bună că voi r

Prinţesa Diana ar fi fost avertizată cu privire la comportamentul lui Mohamed Al-Fayed

Mediafax acum 5 ore
Prinţesa Diana ar fi fost avertizată de apropiaţi cu privire la comportamentul lui Mohamed Al-Fayed înainte de a accepta invitaţia de a petrece o vacanţă la vila acestuia în sudul Franţei în vara anului 1997, potrivit jurnalistului Richard Kay, scri

Incendiu de vegetație lângă București. A fost emis mesaj Ro-Alert din cauza degajărilor mari de fum VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Un incendiu de gunoi menajer și vegetaţie uscată a izbucnit, sâmbătă seară, 28 septembrie, în localitatea ilfoveană Sinteşti, pompierii intervenind cu nouă autospeciale. Totodată, a fost emis mesaj Ro-Alert din cauza degajărilor mari de fum. ”Interv

Un polițist beat a provocat un accident rutier. Agentul era în timpul liber

Ziare.com acum 4 ore
Accident rutier grav pe Drumul Național 39, în judeţul Constanţa. O tânără de 21 de ani şi un copil de doi ani au ajuns la spital după ce autoturismul în care se aflau s-a ciocnit cu un altul, condus de un poliţist de 21 de ani, aflat în timpul libe

Accident cu doi motocicliști în apropiere de Timișoara. Unul dintre ei avea permisul suspendat

Press Alert acum 4 ore
Foto: Arhivă Accident de circulație în care au fost implicați doi motocicliști, sâmbătă după-amiaza, pe șoseaua care leagă Timișoara de Șag. Ambele persoane implicate au ajuns la spital. „Un tânăr de 18 ani a condus o motocicletă pe DN 59, pe banda

Preţul ChatGPT Plus s-ar putea dubla în următorii cinci ani

Mediafax acum 4 ore
Abonamentul ChatGPT Plus, vândut în prezent pentru suma de 20 de dolari pe lună, ar putea suferi o creştere semnificativă a preţului în următorii cinci ani, cu şanse să ajungă la 44 de dolari pe lună până în 2029, potrivit The New York Times, citat

Vremea

București
acum

23°
sâm.

19°/31°
dum.

15°/22°
lun.

12°/14°
mar.

13°/17°
Iasi
acum

21°
sâm.

16°/28°
dum.

12°/20°
lun.

8°/12°
mar.

8°/13°
Constanta
acum

19°
sâm.

19°/23°
dum.

17°/22°
lun.

13°/19°
mar.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

16°/28°
dum.

9°/17°
lun.

8°/9°
mar.

8°/15°
Timisoara
acum

15°
sâm.

15°/30°
dum.

11°/16°
lun.

8°/17°
mar.

7°/17°