Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor, Dorel Luca, a anunţat joi rezultatele finale în urma soluţionării contestaţiilor la examenul de ocupare a posturilor din învăţământ. Din totalul de 249 de contestaţii depuse, 113 au fost modificate, 16 candidaţi primind note mai mici, iar 97 note mai mari. Din aceştia, 25 de candidaţi care aveau anterior note sub 5, au promovat examenul.
Astfel, în loc de 491 de note peste 7, acum Bihorul are 499 de candidaţi care au obţinut nota minimă pentru titularizare. "În raport cu anii trecuţi, notele au fost mai bune. Păcat că n-avem la fel de multe posturi", a precizat Luca.
Cele mai multe contestaţii au depus educatoarele - 63, în timp ce la engleză s-au depus 27 de contestaţii, iar la matematică 17.
În Bihor, sunt doar 185 de posturi titularizabile. Şedinţa publică de repartizare a acestor posturi a avut loc joi, urmând ca între 27 şi 30 iulie să aibă loc şedinţele publice de suplinire.
Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor, Dorel Luca, a anunţat joi rezultatele finale în urma soluţionării contestaţiilor la examenul de ocupare a posturilor din învăţământ. Din totalul de 249 de contestaţii depuse, 113 au fost modificate, 16 candidaţi primind note mai mici, iar 97 note mai mari. Din aceştia, 25 de candidaţi care aveau anterior note sub 5, au promovat examenul.
Astfel, în loc de 491 de note peste 7, acum Bihorul are 499 de candidaţi care au obţinut nota minimă pentru titularizare. "În raport cu anii trecuţi, notele au fost mai bune. Păcat că n-avem la fel de multe posturi", a precizat Luca.
Cele mai multe contestaţii au depus educatoarele - 63, în timp ce la engleză s-au depus 27 de contestaţii, iar la matematică 17.
În Bihor, sunt doar 185 de posturi titularizabile. Şedinţa publică de repartizare a acestor posturi a avut loc joi, urmând ca între 27 şi 30 iulie să aibă loc şedinţele pub