Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Clujul va găzdui în toamnă Trofeul Carpaţi

Publicat in Ziua de Cluj, vineri 23 iulie 2010 ·

Sala Sporturilor “Horia Demian” va fi amfitrioană, în intervalul 28 octombrie – 1 noiembrie, pentru o nouă ediţie a Trofeului Carpaţi la handbal feminin, eveniment organizat constant la Cluj din 1999.

Anul trecut, turneul nu a fost introdus în calendarul competiţional din cauza deplasării lotului naţional al României la Campionatul Mondial din China. Liderul Direcţiei Judeţene de Sport Cluj (DSJ), Aurora Dragoş, a confirmat organizarea evenimentului la Cluj, unde vor participa mai multe reprezentative, care vor fi nominalizate ulterior. “Da, este adevărat, Trofeul Carpaţi va avea loc la Cluj, în intervalul 28 octombrie – 1 noiembrie. Turneul va fi organizat de Federaţia Română de Handbal (FRH) şi solicitarea este pentru participarea a patru echipe, dar acestea încă nu au fost nominalizate, aşadar nu aş putea spune despre ce adversare este vorba. Până în toamnă se mai pot întâmpla multe”, a declarat Dragoş, potrivit căreia municipalitatea va contribui la pregătirea evenimentului cu un buget cifrat la 50.000 de lei. Ea a explicat şi motivul pentru care ediţia trecută a Trofeului Carpaţi a fost anulată. “Eu vă pot spune cu cât va contribui administraţia locală, fără sponsori sau alţi factori. Este vorba despre 50.000 de lei. Alte informaţii privind bugetul ar putea oferi federaţia. Anul trecut, lotul a plecat în China în perioada stabilită iniţial pentru desfăşurarea turneului şi nu am putut introduce evenimentul în calendarul competiţional”, a încheiat directorul DSJ. Naţionala României a câştigat în 2008 ultima ediţie a Trofeului Carpaţi, când a făcut parte dintr-o grupă cu reprezentativele Croaţiei, Ucrainei şi Germaniei. Conform site-ului Federaţiei Române de Handbal, lotul naţional va urma un stagiu de pregătire la Buzău între 15 şi 24 noiembrie, iar în intervalul 6-19 decembrie va participa la Turneul Final al Campionatului European din Norvegia şi Danemarc

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan: Când am fost preşedinte interimar, am rămas surprins, pentru că nu ştiam că vârsta medie de pensionare la judecători este de 48 de ani, iar pensia medie 5.000 de euro. Aceste lucruri sunt anormale şi le vom corecta

News.ro acum 38 minute
Premierul Ilie Bolojan susţine că a rămas surprins să vadă, cât timp a fost preşedinte interimar, că vârsta medie de pensionare la judecători este de 48 de ani, precizând că aceste lucruri sunt anormale şi vor fi corectate. Întrebat, marţi, la Digi2

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 4 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Ilie Bolojan: Aveam un pas, doi până la degradarea ratingului şi la o formă de incapacitate de plată

Ziarul Financiar acum 22 minute
Premierul Ilie Bolojan susţine că România era la un pas, doi de degradarea ratingului de ţară şi ajungerea într-o formă de incapacitate de plată. Premierul Ilie Bolojan susţine, marţi seara, la Digi24, că măsurile anunţate de Guvern „vor însemna o p

Bolojan: Cea mai mare parte a greutăţii fiscale rămâne pe industria jocurilor de noroc. Este o creştere a taxării de peste 40%. Nu mai avem bani. Ca să avem servicii de sănătate, spitale şi medici, trebuie să intre bani în sistem

Ziarul Financiar acum 22 minute
Pachetul fiscal adoptat de Executiv a adus o creştere substanţială a taxelor pentru industria jocurilor de noroc, transmite marţi premierul Ilie Bolojan. „Per ansamblu este o creştere a taxării de peste 40% a jocurilor de noroc. Nu s-a mai făcut în

Alertă în judeţul Bacău, după ce doi bărbaţi au încercat să bage cu forţa într-un autoturism o femeie. Cei doi au fugit după ce trecătorii au intervenit. Unul dintre suspecţi este soţul femeii, cu care e în divorţ - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Poliţiştii din judeţul Bacău au intervenit de urgenţă, marţi, după ce un apel la 112 a anunţat că doi bărbaţi au încercat să răpească o femeie din parcarea unui supermarket. Cei doi au fugit după ce trecătorii au intervenit. Ei au fost reperaţi, rid

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 2 ore
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

BNR avertizează că rata inflației va crește „considerabil” în următoarele luni

Mediafax acum 2 ore
Rata anuală a inflaţiei va creşte considerabil în următoarele luni, sub impactul tranzitoriu al expirării schemei de plafonare a preţului la energia electrică şi al majorării începând cu 1 august a cotelor TVA şi a accizelor, situându-se mult deasup

Un pensionar din Buzău, care deține o Dacie, a plătit cash suma de 22.000 lei pentru folosirea timp de un an a unui loc de parcare într-un cartier de blocuri din oraș

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Suma de 22.000 de lei a fost plătită cash de un bărbat pensionar pentru folosirea timp de un an a unui loc de parcare într-un cartier de blocuri din municipiul Buzău, nivelul până la care acesta a li

VIDEO Aeroportul din Marsilia, închis din cauza incendiilor de vegetație. Localnicii, îndemnați să evite „toate activitățile în aer liber”

HotNews acum 4 ore
Un incendiu de vegetație care se propaga rapid în sudul Franței, alimentat de rafale de vânt de până la 70 de kilometri pe oră, a dus la închiderea Aeroportului Marseille Provence, marți, potrivit unui purtător de cuvânt, afectând călătoriile chiar

BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an. Deciziile Consiliului de administraţie

Ziua Constanta acum 5 ore
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, marți, 08 iulie, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, informează banca centrală printr-un comunicat. Rata anuală a inflației s-a menținut în april

Vremea

București
acum

35°
mar.

21°/37°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

32°
mar.

23°/36°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

24°
mar.

20°/31°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

17°/36°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

19°
mar.

17°/32°
mie.

12°/18°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°