Cu o fiscalitate enormă, cu tradiţia noastră administrativă de sorginte nord-europeană, dar pervers balcanizată, şi, totodată, cu obiceiurile verilor noştri mediteraneeni o să ne ocolească toţi ca pe un deşert de nelocuit.
În timp ce bătrâna Europa trosneşte din toate încheieturile, economia Americii e încă în stagnare, deşi uneori dă semne că încearcă să-şi revină. Într-un recent articol, Fareed Zakaria atrage atenţia asupra unei realităţi pe care el însuşi o numeşte „uluitoare". Rezerva federală a raportat că cele mai mari 500 de societăţi nefinanciare americane au în bilanţurile lor consolidate lichidităţi totale de 1,8 trilioane de dolari. Această acumulare are cea mai mare valoare înregistrată în ultimii 50 de ani, indiferent ce indicatori ar fi avuţi în vedere (suma absolută, ponderea procentuală în totalul activelor etc). Şi, totuşi, cele mai multe dintre aceste corporaţii nu investesc în echipamente, dotări, noi capacităţi de producţie sau dezvoltarea resurselor umane.
Autorul, intervievând conducători ai unor mari corporaţii, găseşte cauza acestei timidităţi investiţionale în nesiguranţa economică. Managerii sunt reticenţi în urma experienţelor devastatoare prin care au trecut în ultimii doi ani. Mai ales însă îi debusolează amestecul brutal al statului în economie, lipsa de predictibilitate a mediului fiscal şi legislativ. Statul, în numele unei iluzorii protecţii a cetăţenilor, reglementează, birocraţia îşi face de lucru. Mediul de afaceri refuză să coopereze. Spirala contracţiei ameninţă să repornească. Toate astea se întâmplă în America.
De partea noastră a oceanului, în mod tradiţional, statele sunt mult mai agresive cu cetăţenii şi corporaţiile. Deci, ieşirea din criză nu se întrevede. Totodată, politicienii descoperă cu surprindere că uniunea mult visată are o hibă majoră. Sub umbrela aceleiaşi monede nu încap două culturi, două
