Ca să compenseze cheltuielile din domeniul sănătăţii cu persoanele supraponderale, un ales german vrea să taxeze obezitatea, relatează AFP. Sursa: Arhiva EVZ
"Trebuie să ne punem întrebarea dacă cheltuielile imense care rezultă de exemplu de la o alimentaţie abuzivă pot fi asumate pe termen lung de sistemul de solidaritate", a declarat pentru Bild, Marco Wanderwitz, deputat al Partidului Creştin-Democrat.
Cine nu mănâncă sănătos, să plătească
"Cred că cei care duc în mod voluntar o viaţa bolnăvicioasă trebuie să-şi asume şi responsabilitatea financiară", a adăugat deputatul în vârstă de 34 de ani, din aripa tânăra a formaţiunii cancelarului Angela Merkel.
Peste 17 miliarde de euro pe an, sunt costurile la care se ridică tratarea probemelor de sănătate asociate cu o alimentaţie nesănătoasă în Germania, scrie Bild.
Şi în România, Ministerul Sănătăţii anunţa la începutul anului că intenţionează să introducă o taxă pe produsele de tip fast-food.