Mai nou, şi bolnavii de la Urgenţă sunt trimişi de medici la cumpărături. Ca să poată fi trataţi, ei trebuie să-şi procure din farmacii medicamente şi seringi.
Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) de la Spitalul de Urgenţă Craiova se confruntă de câteva săptămâni cu o lipsă acută de medicamente şi materiale sanitare, printre care heparina, xilina şi banalele seringi. Rudele pacienţilor care ajung la urgenţă sunt disperate atunci când medicul îi trimite cu bileţelul la farmacia de peste drum de spital ca să cumpere cele necesare tratamentului.
„Dacă la Urgenţă, unde fiecare clipă contează pentru viaţa bolnavilor, nu au ce le trebuie, atunci ce pretenţii să mai avem în alte secţii din spital“, a spus Cristina Crişu, supărată peste măsură că medicii i-au lăsat soţul să aştepte pe o targă în mijlocul holului până când ea a cumpărat seringi de la farmacia de peste drum de spital.
Licitaţia e de vină
Reprezentanţii Spitalului de Urgenţă Craiova susţin că de vină pentru situaţia actuală sunt finanţarea care nu a venit la timp şi procedurile greoaie de licitaţie. „Am demarat licitaţia pentru materiale sanitare destul de târziu pentru că nu am avut buget, iar formalităţile durează foarte mult, în jur de 50 de zile. Pe 27 iulie vom semna contractul şi sperăm ca după aceea să fie onorate în câteva zile comenzile“, a declarat Ilie Preda, directorul de îngrijiri al Spitalului de Urgenţă Craiova.
Pe lista materialelor sanitare aflate pe tabelul de licitaţii se află seringi, truse de perfuzii, truse de transfuzii, tubulatură pentru aparatura medicală, ace, catetere, canule, rezerve pentru diferite instrumente, ploşti, irigatoare, lame de bisturiu, mănuşi chirurgicale, seturi sterile şi sonde endotraheale.
Pe de altă parte, în ultimele luni s-a constatat şi o creştere a numărului celor care apelează la UPU pentru îngrijiri medicale. Med