Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cel mai puternic bancher ungar susţine suprataxarea băncilor

Publicat in Ziarul Financiar, joi 22 iulie 2010 ·

Preşedintele şi directorul executiv al OTP Bank, cea mai mare bancă din Ungaria, afirmă că acceptă impunerea unei suprataxe asupra sistemului bancar maghiar dacă aceasta este soluţia pentru ca investitorii să îşi recapete încrederea, iar Ungaria să fie văzută într-o lumină mai bună de către investitori.

"Evident nu suntem mulţumiţi că ni se va impune o taxă suplimentară, însă pentru mine este extrem de important cum este percepută Ungaria de către investitori şi cum evoluează prima de risc", spune Sandor Csanyi, 57 de ani, într-un interviu pentru The Wall Street Journal.

"Menţinerea ţintei de deficit bugetar este foarte importantă, în condiţiile în care noi (OTP - n.r.) suntem primii care simţim dacă încrederea se evaporă. Pentru mine, atât faptul că investitorii îşi pierd încrederea, cât şi introducerea acestei taxe sunt evoluţii negative, de aceea prefer cea de-a doua variantă, pentru că pare răul cel mai mic."

Guvernul de la Budapesta a decis introducerea unei suprataxe pentru sistemul bancar, care ar aduce la bugetul de stat circa 710 mil. euro. Scopul taxei ar fi acela de a ajuta autorităţile să ţină în frâu deficitul bugetar. Ţinta pentru acest an a fost stabilită la 3,8% din PIB, iar pentru anul viitor la 3%, limita impusă de Uniunea Europeană.

Taxa este mai mare ca în Vest

Taxa, dacă va fi aprobată în parlament în această săptămână, a fost stabilită la 0,45% din activele totale ale băncilor. Această valoare este net superioară celei de 0,15% din activele nete stabilită în SUA, sau de 0,07% din active în Marea Britanie. Taxa va afecta nu doar băncile, ci şi companiile de asigurări şi de leasing.

Asociaţia companiilor de asigurări din Ungaria a avertizat că unii asigurători mai mici ar putea ieşi de pe piaţă din cauza acestei taxe. Asociaţia Maghiară de Leasing a anunţat că taxa va îndrepta piaţa de leasing spre colaps.

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 – Diferenţă de peste 2% între Călin Georgescu şi Marcel Ciolacu, după centralizarea a peste 96% dintre procesele verbale din ţară / Elena Lasconi, la distanţă de 2 procente de al doilea clasat

News.ro acum 16 minute
Diferenţa dintre candidatul independent Călin Georgescu şi candidatul PSD, Marcel Ciolacu, creşte, fiind, după centralizarea a peste 92% dintre procesele verbale din ţară de peste un punct procentual. Georgescu a preluat connducerea şi în diaspora,

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Nicolae Ciucă, învins de Călin Georgescu în judeţul Alba, unul dintre fiefurile PNL

News.ro acum 41 minute
Candidatul PNL Nicolae Ciucă a pierdut alegerile în favoarea independentului Călin Georgescu în judeţul Alba, considerat unul dintre fiefurile PNL, unde liberalii deţin preşedinţia Consiliului Judeţean, primăria municipiului reşedinţă de judeţ şi un

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 – Mii de oameni l-au votat pe fostul premier Ludovic Orban, deşi acesta a anunţat de o săptămână că se retrage din cursa pentru alegerile prezidenţiale – REZULTATE LIVE

News.ro acum 3 ore
Peste 12.000 dintre alegătorii care s-au prezentat duminică la urne l-au votat pe preşedintele partidului Fora Dreptei, Ludovic Orban, deşi acesta s-a retras din cursa pentru alegerile prezidenţiale şi şi-a anunţat că o susţine pe Elena Lasconi. Con

Ilie Bolojan: Votul românilor e sub potenţialul PNL. Există o răspundere pe care cei care conduc partidul trebuie să şi-o asume. Am încredere în decizii corecte

HotNews acum 4 ore
Primul liberal care cere ca cei de la vârful partidului să își asume răspunderea pentru rezultatele alegerilor prezidențiale 2024 este Ilie Bolojan. „candidatul nostru nu este pe podiu”, a spus Bolojan, comentând rezultatele exit-poll-urilor, care î

Burduja: Conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat

Mediafax acum 3 ore
„Prima şi cea mai importantă concluzie după această zi grea: conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat. A avut la dispoziţie tot ce şi-a dorit, timp şi resurse. A venit pe fondul unui vot semnificativ pentru primarii

Nicuşor Dan, despre votul de la referendum: Nu cred că partidele politice pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni

G4Media acum 3 ore
Votul de la referendumul local trebuie confirmat de Parlament, iar partidele politice nu pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni, a declarat, duminică seara, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, conform Agerpres. „Vreau să le mulţumesc

Adrian Sârbu: Le-am dat-o în vot! Tu ce faci?

Mediafax acum 2 ore
Frig, cald, ploaie, zăpadă, te duci şi votezi împotriva tuturor. Tot ceea ce ai votat e un capital pe care l-ai investit în acest proiect de schimbare a guvernanţei din România. Aducem democraţia pe baza ei universală, istorică, numită: puterea ta!

Diana Șoșoacă, după rezultatul surpriză de la prezidențiale: „Cine sapă groapa altuia, cade primul în ea”

HotNews acum 53 minute
Europarlamentarul Diana Ivanovici Șoșoacă a publicat duminică noapte, după primul tur al alegerilor prezidențiale, un mesaj pe pagina ei de Facebook în care afirmă că decizia Curții Constituționale a României (CCR), prin care ea a fost eliminată din

AEP A fost atins pragul de 30% prezenţă pentru validarea referendumului organizat în Bucureşti

Ziua Constanta acum 5 ore
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale. Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor î

Serie A: Lazio – Bologna 3-0

News.ro acum 3 ore
Echipa italiană Lazio a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-0, formaţia Bologna, în etapa a 13-a din Serie A. Bologna a rămas în zece începând cu minutul 35, când Tommaso Pobega a fost eliminat cu roşu direct pentru o intervenţie la Guen

Vremea

București
acum

lun.

2°/7°
mar.

1°/7°
mie.

3°/5°
joi

3°/9°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

0°/5°
joi

3°/9°
Constanta
acum

-1°
lun.

-1°/6°
mar.

2°/6°
mie.

4°/8°
joi

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
joi

1°/6°
Timisoara
acum

lun.

3°/9°
mar.

3°/8°
mie.

4°/9°
joi

6°/10°