Mijlocaşul columbian a semnat ieri un contract cu Aris Salonic, iar gruparea din Ghencea a încasat 500.000 de euro pe sud-american. Jurnaliştii greci susţin că mijlocaşul are unde petrece. Sursa: Adrian Scutariu
Mijlocaşul Juan Carlos Toja a fost vândut ieri de Steaua formaţiei Aris Salonic, din prima ligă greacă. Gruparea din Ghencea a încasat 500.000 de euro în schimbul jucătorului adus cu surle şi trâmbiţe în august 2008. Fotbalistul şi Valeriu Argăseală, preşedintele "roşalbaştrilor", au ajuns ieri la Salonic şi au purtat discuţiile finale cu reprezentanţii lui Aris.
Toja venise la Steaua după ce a fost "descoperit" pe DVD-uri de Virgil Becali, vărul patronului "roş-albaştrilor". Steliştii au plătit atunci aproape un milion de euro formaţiei FC Dallas în schimbul columbianului.
Transferul făcut după ureche s-a dovedit în scurt timp a fi un fiasco total. Toja nu putea lovi mingea decât cu piciorul stâng. Sud-americanul s-a remarcat doar prin apetitul pentru petreceri nocturne.
El nu s-a potolit nici după ce a primit o amendă record: 60.000 de euro! În ultimul campionat el a dat un singur gol, a marcat şi un autogol şi n-a reuşit nicio pasă decisivă, deşi rolul său în teren era cel de "coordonator".
Fără columbieni
Steaua a scăpat de plata unui salariu imens, 280.000 de euro, atât cât primea columbianul. În Ghencea s-au perindat în ultimii ani nenumăraţi străini. Cea mai amplă colonie a fost cea a columbienilor.
În câteva luni însă, de la echipă au dispărut rând pe rând Dayro Moreno, Pepe Moreno, Robinson Zapata şi, acum, Juan Carlos Toja. Ultimul care mai are contract cu Steaua este Zapata, dar se pare că şi el are o şansă de a ajunge la Aris Salonic, mai ales că preţul lui este unul modic: 50.000 de euro.
"Are companie bună"
Jurnaliştii eleni au aflat deja că