Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Burse de 4,7 milioane de dolari pentru tineri

Publicat in Adevarul, joi 22 iulie 2010 ·

Fundaţia „Dinu Patriciu“ şi-a desemnat elevii, masteranzii şi doctoranzii care vor primi finanţare în anul de studiu 2010-2011. 5.000 de liceeni vor beneficia de burse speciale în valoare de câte 200 de lei lunar, iar 104 masteranzi şi doctoranzi vor primi anual burse de 15.000 de dolari, fiecare.

Prin programele „Inventează-ţi Viitorul!“ şi „Orizonturi Deschise“, Fundaţia „Dinu Patriciu“ oferă burse în valoare totală de 4,7 milioane de dolari, în anul de studiu 2010-2011. Astfel, 5.000 de elevi cu rezultate bune la învăţătură, dar care provin din familii cu un venit lunar maxim de 400 de lei pe membru, sunt ajutaţi de fundaţie să nu-şi abandoneze studiile.

„Fără bursă nu aveam bani de manual“

Una dintre bursiere este Andreea Irimieş, elevă în clasa a XII-a la Liceul Teoretic din localitatea Peciu Nou, judeţul Timiş. Tânăra are rezultate remarcabile la învăţătură, anul acesta obţinând media generală 10. „Acesta este cel de-al treilea an în care beneficiez de bursă de la fundaţie. Suma de 200 de lei lunar mă ajută mult. Practic înseamnă banii mei pentru cărţi. Din clasa a XI-a trebuie să-mi cumpăr manualele fiindcă nu ni se mai dau de la şcoală. Fără această bursă nu aş fi avut bani de manual“, a spus Andreea. Premianta are planuri şi în privinţa carierei. Vrea să urmeze facultatea în Canada şi să devină profesoară de limbi străine.

Alţi 600 de studenţi bursieri

Pe lângă cei 5.000 de elevi bursieri, alţi 600 de studenţi, dintre care 100 din Republica Moldova, vor fi sustinuţi prin acelaşi program cu câte o bursa lunară în valoare de 300 lei. Numele studenţilor va fi comunicat la 1 octombrie, după finalizarea examenelor de admitere la facultate.

Şi tinerii acceptaţi la universităţi din străinătate pentru programe postuniversitare beneficiază de suport financiar. Astfel, Fundaţia „Dinu Patriciu“ oferă prin programul „Orizonturi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 6 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 10 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 12 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 10 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 7 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 6 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Un profesor a fost arestat preventiv, după ce a agresat sexual două eleve. Abuzurile au avut loc în timpul orelor de meditații

Adevarul acum 11 ore
Un bărbat de 63 de ani, din Cluj-Napoca, profesor de matematică, a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală. El este acuzat că a abuzat două eleve de 14 și 15 ani în timpul orelor de meditații.

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 13 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Vremea

București
acum

22°
sâm.

21°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

21°/38°
Iasi
acum

19°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/37°
Constanta
acum

20°
sâm.

20°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/33°
lun.

18°/36°
mar.

17°/34°
Timisoara
acum

19°
sâm.

18°/34°
dum.

20°/39°
lun.

21°/38°
mar.

18°/32°