Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prima opinie a lui Piţurcă de cînd a preluat echipa: "Începem să jucăm ce vreau eu!"

Publicat in Gazeta Sporturilor, joi 22 iulie 2010 · ·

Gigi Becali dezvăluie cele dintîi impresii ale antrenorului despre felul în care se prezintă Steaua înaintea startului de campionat

Mai sînt doar 3 zile pînă la primul meci al Stelei lui Piţurcă. Chiar dacă nu a făcut nici o conferinţă de presă şi nu va vorbi deloc pînă la începutul campionatului, tehnicianul a tras deja primele concluzii şi a făcut caracterizarea echipei.

Gigi Becali a dezvăluit pentru cititorii GSP ce i-a zis Piţurcă în urmă cu două zile. "El e un tip foarte prăpăstios, eu îl cunosc bine, mereu se vaită, e pesimist din firea lui, dar acum era foarte destins şi mulţumit de ce se petrece la echipă. Chiar mi-a zis: . Ba, mai mult, după unul dintre ultimele amicale m-a sunat încîntat şi mi-a zis: ", a povestit patronul roş-albaştrilor.

"El are mare încredere în echipă în momentul ăsta. Mi-a mai zis că e foarte optimist că lucrurile vor merge bine şi că la iarnă vom mai face 5-6 transferuri. Doi-trei jucători cu mare experienţă, plus doi-trei tineri, ca să continuăm proiectul, acela în care urmărim să avem rezultate imediate, iar peste 3 ani să jucăm de la egal la egal cu marile forţe ale Europei", a adăugat Becali.

"E clar că avem o echipă bună dacă Piţi, care de felul lui e foarte prăpăstios, mi-a zis că e foarte mulţumit şi că băieţii au început să joace cam ce vrea el"

Gigi Becali, patron Steaua

Echipa probabilă cu U Cluj

Tătăruşanu - Emeghara, Abrudan, Gardoş, Latovlevici - D. Stoica - Nicoliţă, Răduţ, Angelov (Păcurar), Cr. Tănase - B. Stancu

Gigi Becali dezvăluie cele dintîi impresii ale antrenorului despre felul în care se prezintă Steaua înaintea startului de campionat

@

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Statele Unite aplică taxe vamale de 104% contra Chinei /Casa Albă îndeamnă Beijingul să inițieze NEGOCIERI

Gandul acum 3 ore
Statele Unite vor aplica tarife comerciale de 104% împotriva Chinei, a anunțat, marți seară, Administrația Donald Trump, cerând Beijingului să inițieze negocieri pentru obținerea unui acord reciproc avantajos. ”Tocmai am vorbit cu președintele despr

Jennifer Lopez vine în România. Artista a anunțat când va concerta la București

HotNews acum 9 ore
Jennifer Lopez va concerta pentru prima oară în România. În cadrul turneului său mondial Up All Night Live, artista urmează să susțină un concert și la București, potrivit unui anunț pe Instagram. Jennifer Lopez va susține concertul București pe 27

Nicuşor Dan susţine dezbaterea electorală la Palatul Cotroceni. „Văd această locaţie ca un cadru neutru şi adecvat”

Adevarul acum 4 ore
Nicuşor Dan, candidatul independent la alegerile prezidenţiale, consideră că propunerea preşedintelui interimar Ilie Bolojan de a organiza o dezbatere electorală la Palatul Cotroceni este o idee excelentă.

Cel puțin 15 oameni au fost uciși, după ce un tavan s-a prăbușit într-un club de noapte popular din Republica Dominicană

Libertatea acum 6 ore
O tragedie a lovit un club de noapte popular din Santo Domingo, Republica Dominicană. Conform Daily Mail, cel puțin 15 persoane au murit și peste 100 au fost rănite după ce acoperișul s-a prăbușit în timpul unui concert.

UPDATE - Bolojan invită candidaţii la alegerile prezidenţiale la Palatul Cotroceni: Nu văd de ce în această sală, unde e locul de muncă al viitorului preşedinte, nu se pot organiza nişte dezbateri foarte corecte/ Reacţia lui Nicuşor Dan

News.ro acum o ora
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, i-a invitat pe candidaţii la alegerile prezidenţiale la Palatul Cotroceni, unde pot fi organizate dezbateri ”foarte corecte şi foarte cinstite”. ”Cred că ar fi o formulă bună ca, în afară de hologram

NBC News: Pentagonul ia în considerare propunerea de a retrage mii de soldaţi din Europa, inclusiv din România şi Polonia

News.ro acum 11 ore
Oficiali de rang înalt ai Departamentului Apărării din SUA iau în considerare o propunere de a retrage până la 10.000 de soldaţi din Europa de Est, inclusiv din România şi Polonia, stârnind îngrijorare pe ambele continente că această mişcare l-ar în

Un șofer din București a lovit cu mașina un adolescent de 17 ani, în urma unui conflict legat de acordarea de prioritate

Gandul acum 2 ore
Un șofer în vârstă de 57 de ani a lovit cu mașina un adolescent de 17 ani, după un conflict legat de acordarea de prioritate, a informat Poliția Capitalei. Acest incident a avut loc marți, pe Calea Vitan din Sectorul 3. Tânărul a fost transportat la

Bogdan Teodorescu, conferențiar universitar și consultant politic de renume, a decedat în data de 8 aprilie 2025

Capital acum 12 ore
Născut pe 22 august 1963 în București, Bogdan Teodorescu a avut o carieră prodigioasă în domeniul comunicării și marketingului politic, contribuind semnificativ la dezvoltarea acestor discipline în România.

Doi soldați chinezi care luptau în armata rusă au fost capturați de ucraineni. Volodimir Zelenski cere explicații Beijingului

Libertatea acum 6 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat marţi că doi cetățeni chinezi au fost capturaţi în timp ce luptau de partea armatei ruse în regiunea Donețk (est) și a cerut explicații regimului de la Beijing, care susține că este parte neutră în

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 aprilie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Cornel Nistorescu

Cancan acum 3 ore
Invitatul zilei este Cornel Nistorescu, jurnalist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

mie.

2°/15°
joi

1°/13°
vin.

-1°/10°
sâm.

4°/12°
Iasi
acum

mie.

-0°/7°
joi

0°/7°
vin.

-1°/8°
sâm.

-0°/9°
Constanta
acum

mie.

0°/9°
joi

1°/12°
vin.

-0°/6°
sâm.

3°/8°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-2°/8°
joi

-1°/7°
vin.

-1°/5°
sâm.

2°/7°
Timisoara
acum

mie.

-2°/12°
joi

2°/11°
vin.

0°/11°
sâm.

5°/13°