Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Boc: 12 banci au semnat conventii pentru "Prima Casa 2"

Publicat in Ziare.com, joi 22 iulie 2010 ·

Premierul Emil Boc a declarat joi ca Programul Prima Casa 2 destinat persoanelor care vor sa isi construiasca locuinta de la zero va avea succes luand in considerare ca pana in prezent au semnat conventii cu statul 12 institutii bancare.

"Cu cat este mai mica dobanda, cu atat mai mult cetateni pot accesa acest program, de aceea am dus negocieri cu bancile pentru asta. Pana acum, de Programul Prima Casa au beneficiat aproape 25.000 de romani, iar garantia medie a fost de 41.500 de euro. Desi solicitarile au fost din toate judetele tarii in Bucuresti au fost cei mai multi, 30%", a precizat premierul.

Emil Boc a mai spus ca jumatate din garantiile solicitate au fost pentru imobilele cu 2 camere cu suprafete de pana in 60 de metri patrati.

"71% din imobilele cumparate au construite inainte de 2007 si restul construite dupa ianuarie 2008. La programul Prima Casa 2 - 12 banci au semnate conventii cu fondul, iar valoarea este de 70.000 de euro pentru construinte noi. Acestea au fost semnate de vreo 2 saptamani, desi sunt de asemenea cateva banci care au spus ca pentru moment nu vor intra in acest program. Pana in prezent la BRD au fost depuse deja doua dosare", a mai mentionat seful Executivului.

Premierul Emil Boc a reiterat ideea ca, acum ca conventiile au fost semante, ar vrea ca si bancile sa raspunda prompt la programul construirii de la zero a caselor, sa puna la punct conditiile tehnice ca oamenii sa poata solicita banii.

"Am inteles ca acum foarte multi sunt in perioade de informare si tatonare urmand ca dupa luna august sa intre in linia dreapta. Eu cred ca va avea succes Prima Casa si noi vrem sa ii ajutam pe oameni ca sa poata accesa acest program. Programul nu se adreseaza numai bugetarilor, ci tuturor romanilor", a conchis acesta.

Premierul Emil Boc a declarat joi ca Programul Prima C

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

Raport al Comisiei Europene: România nu poate adera la Euro. Nu îndeplineşte condiţiile / Vecinii bulgari stau cel mai bine

Mediafax acum o ora
Euro este moneda oficială a 20 de ţări din UE care formează împreună zona euro. Toate ţările UE, cu excepţia Danemarcei, s-au angajat legal să adere la zona euro. Evaluarea Comisiei se bazează pe criterii specifice, inclusiv stabilitatea preţuril

Poliția Română face angajări masive. Ce posturi au fost scoase la concurs

Ziare.com acum 2 ore
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, a anunțat Ministerul de In

Meciul România – Slovacia, decisiv pentru calificarea în optimile EURO 2024, se vede în două pieţe din Timişoara

Press Alert acum 5 ore
Jocul România – Slovacia, ultimul din grupa E al „tricolorilor” la EURO 2024, va putea fi vizionat de timişoreni în două pieţe publice din oraş. Partida decisivă va fi redată live pe ecrane atât în Piaţa Libertăţii, într-un nou eveniment organizat d

NATO: Mark Rutte va fi următor secretar general al organizației

Press Alert acum 4 ore
Aliații NATO l-au desemnat miercuri pe premierul olandez Mark Rutte să fie următorul șef al NATO. Funcția a fost vizată și de președintele României, Klaus Iohannis, dar acesta s-a retras din cursă în urmă cu câteva zile. Anunțul a fost făcut prin in

Fără alcool, tutun şi băuturi energizante vândute minorilor. Legea, adoptată de Parlament

Mediafax acum 54 minute
Interdicţia de a vinde alcool şi ţigări minorilor este prevăzută de mai mult timp în legislaţie, dar regula a fost prea puţin respectată pe motiv că vânzătorul nu poate verifica vârsta cumpărătorului. Proiectul a remediat acest neajuns, îi va respon

Scriitorul Varujan Vosganian este noul preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România

Ziua Constanta acum 2 ore
Scriitorul Varujan Vosganian este noul preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România. „Alegeri la Uniunea Scriitorilor din România. Noul preşedinte este domnul Varujan Vosganian, membru al Filialei Bucureşti Poezie, cu 660 de voturi din 740 de votu

Ceremonial militar organizat de Garnizoana Tulcea pentru a celebra Ziua Drapelului Național al României

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 26 iunie 2024, Mihai Huleni, vicepreședinte al Consiliului Judeţean Tulcea, și Ștefan Coman, consilier al președintelui Consiliului Județean, Horia Teodorescu, au participat la ceremonialul militar organizat de Garnizoana Tulcea pentru a cel

Cod portocaliu de averse, vijelie și grindină în mai multe județe. A fost transmis mesaj Ro-Alert

Press Alert acum 43 minute
Administrația Națională de Meteorologie avertizează că în vestul țării urmează o perioadă cu averse, vijelie și grindină. ANM a emis cod portocaliu. Meteorologii avertizează că vor fi „averse torențiale care vor acumula 30…40 l/mp, frecvente descărc

Papa Francisc îi numește pe traficanții de droguri „asasini”. "Nu putem ignora intenţiile şi acţiunile lor malefice”

Ziare.com acum 3 ore
Papa Francisc s-a pronunţat miercuri, 26 iunie, împotriva legalizării drogurilor şi i-a denunţat pe traficanţii de droguri numindu-i "asasini", făcând totodată apel la ajutor şi sprijin pentru persoanele dependente, informează Reuters. Suveranul Pon

Vremea

București
acum

32°
mie.

20°/32°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

20°/36°
Iasi
acum

29°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

28°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

30°
mie.

18°/30°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
Timisoara
acum

29°
mie.

19°/30°
joi

18°/31°
vin.

18°/30°
sâm.

20°/33°