Multiplexurile care s-au deschis în tot mai multe oraşe în ultimii doi ani au reuşit să-i readucă pe români în cinematografe, iar previziunile spun că numărul spectatorilor va continua să crească. Confortul oferit de sălile construite în malluri şi tehnologia tot mai performantă au dus la creşterea numărului de spectatori de cinema, pentru prima dată după Revoluţie.
Mihai Ceuca, un bistriţean de 29 de ani care a făcut din pasiunea pentru film o afacere online, merge cel puţin o dată pe săptămână într-una din sălile de cinema din Cluj, oraş în care locuieşte de 10 ani. Spune că are de unde alege, pentru că două reţele private au deschis cinematografe multiplex în mallurile din Cluj şi difuzează până la 15 filme diferite într-o singură zi.
Citiţi şi:
Costineștiul, un imens cinematograf în aer liber
Gălăţenii trebuie să meargă la Brăila pentru viziona un film 3D
Dacă filmul e suficient de bun pentru a fi văzut la cinema, „adică pe un ecran imens cu sunet şi imagine perfecte, eventual 3D", merită o vizită la mall unde plăteşte dublul preţului biletului pentru un „pachet" complet cu popcorn şi răcoritoare.
Mihai a început să vizioneze şi să colecţioneze filme în perioada 1999-2000, când a terminat liceul şi a dat admitere la facultatea de medicină din Cluj.
„Mergeam de cel puţin două ori pe săptămână la cinema. Aveam trei cinematografe în oraş, Republica, Arta şi Victoria, şi eram limitat la vizionări din cauză că rula doar un film pe săptămână la fiecare sală", îşi aminteşte el. „Am prins de multe ori Republica plină ochi la blockbustere precum «Ultimul samurai» sau «Stăpânul Inelelor». Era, pe atunci, cea mai bună opţiune de a viziona un film la cinema deşi lipseau condiţiile - aer condiţionat, bar adecvat, sunet surround."
Schimbarea ierarhiilor
La începutul anilor 2000, Cinema Republica (950 de