Premierul Emil Boc a declarat mircuri seară la TVR că lărgirea bazei de impozitare, inclusiv la persoane plătite cu drepturi de autor, este necesară pentru sprijinirea unui sistem public de pensii care nu se poate autosusţine. Şeful Executivului a precizat că nu pot exista excepţii, chiar dacă mare parte din jurnalişti, categoria profesională afectată, contribuie la pensii private.
"Ne plângem că nu avem o sănătate bună, că nu avem un sistem de pensii sustenabil, dar la sănătate aproximativ 10 milioane de oameni sunt scutiţi de plata contribuţiilor de asigurări de sănătate. Ne plângem că nu avem bani suficienţi să plătim pensiile, dar avem excepţii în toată linia cu privire la plata contribuţiilor de tot felul. Atunci s-a decis lărgirea bazei de impozitare, ca toţi cei care au un venit - cu protejarea, de exemplu, în cazul drepturilor de autor a acelora care sunt autori cu adevărat şi creează, nu acelora care sunt şi şoferi, şi măturători într-o instituţie - să beneficieze de o asemenea prevedere. Deci, practic, prin ceea ce facem noi doar încercăm să aplicăm aceste lucruri, şi anume facilităţile pentru cei care au drept de autori pentru aceia care cu adevărat sunt creatori în domeniile artă, cinematografie, teatru", a spus Boc.
Premierul a declarat că tot ceea ce urmăreşte Exeutivul este impunerea principiului că orice sursă de venit se impozitează.
Întrebat dacă în aceste condiţii nu există riscul ca angajaţii, în loc să işi ia salariul pe drepturi de autor, să fie plătiţi la negru, iar evaziunea fiscală să prolifereze, premierul a răspuns că acest lucru se întâmplă în prezent.
"De exemplu, în domeniul jurnalismului, ştiu că la prima vedere pare foarte facil pentru un jurnalist să ia parte pe cartea de muncă, salariul minim, şi să primească pe drepturi de autor foarte mulţi bani ca diferenţă, pentru că plătesc 10%, şi nu 16%, nu plătes