Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cultura mureşeană moare fără bani

Publicat in Zi de zi - Mures, joi 22 iulie 2010 ·

Nicolae Băciuţ, directorul coordonator a Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional Mureş a declarat că instituţia se confruntă cu probleme legate de numărul mic de personal dar şi de lipsa finanţărilor acţiunilor culturale.

Totuşi, de la începutul anului, la serviciile cu publicul au fost avizate 126 de dosare pentru lucrări de construcţie la monumente istorice şi clădiri situate în zonele de protecţie ale acestora, au fost eliberate 9 Obligaţii de folosinţă a monumentului istoric, au fost studiate 188 de dosare, s-au întocmit 168 referate pentru şedinţele Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice, s-au întocmit 168 de referate pentru comisie şi 146 de comunicări la beneficiari. „Aceste servicii au fost asigurate de cei doi consilieri pe probleme de patrimoniu, care au verificat pe teren respectarea avizelor acordate.

S-au reverificat monumentele de pe Lista Monumentelor istorice 2004, în număr de 1015, au fost actualizate datele şi comunicate Institutului Naţional al Monumentelor Istorice, în vederea elaborării noiii liste.În condiţiile lipsei finanţărilor pentru acţiuni, programe, proiecte culturale, a numărului foarte mic de personal – 5 consilieri , cu tot cu directorul instituţiei, au fost realizate peste 50 de acţiuni culturale, nerenunţându-se la cele tradiţionale : Festival-Concurs “Romulus Guga”, Festival Concurs de Creaţie Literară „Prima iubire”, Festivalul Concurs de poezie Religioasă „Credo” .” a declarat Băciuţ.

Deasemenea, pe parcursul anului au continuat schimburile culturale cu Chişinăul – Podul de cărţi, întâlniri literare, evocări, lansări de carte -„Alb de duminică”, omagiu lui Grigore Vieru, donaţii de carte, Biblioteca Târgu-Mureş”, Chişinău. S-au organizat lunar expoziţii de artă (pictură, icoane), lansări de carte, în Galeria de Artă „Deisis”. A continuat seria de acţiuni: „Poezia satului, sat

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alertă de vremea rea în aproape toată țara: cod galben și portocaliu de furtuni. HARTĂ

HotNews acum 31 minute
Cea mai mare parte a ţării intră de luni sub avertizări cod galben şi portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată. Meteorologii prognozează ploi torenţiale, descărcări electrice şi intensificări ale vântului. În București, vremea va fi căldur

Polițist lovit în cap cu o sticlă de alcool într-o benzinărie. Agresorul a fost prins de angajații stației de alimentare

Ziare.com acum 9 minute
Un poliţist de la Brigada Rutieră a fost agresat într-o benzinărie din Bucureşti când a încercat să prindă un bărbat care furase o sticlă de băutură alcoolică, iar acesta l-a lovit cu ea în cap. În cele din urmă agresorul a fost imobilizat. Reprezen

Firma care a făcut Podul de la Brăila cere CNAIR 230 de milioane de lei ca să dea drumul la circulaţie. Ministrul Transporturilor acuză un „șantaj”

HotNews acum 14 minute
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a declarat luni, după o vizită la Drumul expres (Dex6) Brăila-Galaţi, că firma care a făcut Podul de la Brăila cere CNAIR 230 de milioane de lei ca să dea drumul la circulaţie, deşi proi

Guvernul aprobă joi o hotărâre privind drumul expres Brăila-Focşani

Mediafax acum 21 minute
„Joi va fi aprobată în şedinţa de guvern Hotărârea de Guvern pentru a aprobarea indicatorilor tehnico-economici la drumul expres Brăila Focşani. Este un drum absolut necesar care va face descărcarea de pe toată Moldova pe podul de la Brăila şi va me

Grindeanu, despre constructorul podului de la Brăila: Nu cedăm la un asemenea şantaj nejustificat

Mediafax acum 21 minute
„Ca să fiu cât se poate de clar, în acest moment ne solicită, nu nouă, CNAIR-ului ca să fiu mai exact, 230 de milioane de lei, ca să dea drumul la circulaţie, deşi proiectul este finalizat şi pe malul brăilean şi pe malul tulcean (..) undeva la 90%,

(P) Gabriela Firea: Copiii din Sectorul 5 merită grădiniţe şi şcoli ca-n Sectoarele 3 şi 4

News.ro acum o ora
Peste 7.000 de copii nu au prins loc anul trecut la creşele şi grădiniţele din Bucureşti. Peste 11.000 de elevi învaţă în trei schimburi, în 11 şcoli şi licee care nu au spaţii suficiente. Peste 16.000 de copii învăţa în alte spaţii, şcolile lor fii

Opinie Leonardo Badea (BNR): Premise pentru creşterea investiţiilor străine directe în Europa Centrală şi de Est. Cazul României

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru ca ţările emergente din Europa Centrală şi de Est să atingă un ritm rapid de dezvoltare economică, atragerea investiţiilor străine directe (ISD) este esenţială. Pe termen mediu şi lung, aceste investiţii contribuie la stabilitatea economică ş

webPR: Deloitte România își consolidează echipa de top management prin numirea a patru noi parteneri

HotNews acum 56 minute
Deloitte România își consolidează echipa de top management prin numirea a patru noi parteneri, după promovarea lui Andrei Paraschiv, fost Director Consultanță, a avocaților Irina Dimitriu și Mihnea Galgoțiu-Săraru, care sunt de mai mulți ani Partene

Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, internat cu fractură de rotulă la Spitalul de Urgenţă Floreasca

G4Media acum 33 minute
Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, Calinic, se află internat la Spitalul de Urgenţă Floreasca, el prezentând fractură de rotulă, a declarat luni pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, Bogdan Opriţa, transmite Agerpres. Potriv

Rezultat surpriză în Serbia. Contestatul partid de guvernământ a câștigat alegerile din capitala Belgrad

Ziare.com acum 3 ore
Partidul de guvernământ din Serbia a învins duminică opoziţia în scrutinul pentru consiliul municipal din Belgrad şi la alegerile locale parţiale din întreaga ţară, marcate de altercaţii între susţinătorii opoziţiei şi cei ai preşedintelui populist

Vremea

București
acum

27°
lun.

20°/32°
mar.

18°/30°
mie.

18°/30°
joi

19°/29°
Iasi
acum

25°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

15°/26°
joi

16°/28°
Constanta
acum

30°
lun.

21°/30°
mar.

19°/24°
mie.

19°/26°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

13°/22°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

22°
lun.

16°/25°
mar.

14°/22°
mie.

15°/26°
joi

16°/28°