“Trebuie rezolvată chestiunea veniturilor. Bănuim cu toţii unde sunt răspunsurile: o bună parte din economia românească nu este fiscalizată. Fiscalizarea este extrem de concentrată pe muncă. Există tentaţia să impozitezi din nou munca: bineînţeles că o descurajezi”, a explicat Mugur Isărescu.
În cadrul aceluiași context, Isărescu a mai afirmat și că ”banii nu pică din cer și că este nevoie de muncă și de un efort major al întregii colectivități pentru a se ajunge la bogăție”.
Câteva fraze sunt suficiente pentru a defini cercul vicios în care se învârte România. Pentru a trece peste criză, e nevoie de muncă, dar nu le poți pretinde oamenilor să muncească atâta timp cât îți bagi mâna prea adânc în buzunarul lor.
Bun, și atunci cui îi revine obligația de a sparge acest cerc vicios? Pentru a afla răspunsul, trebuie identificate, în primul rând, cauzele. De ce este fiscalitatea extrem de concentrată pe muncă? În primul rând pentru că impozitele și taxele pe muncă sunt cel mai simplu de colectat, fiind reținute din start de către angajator. Iar aceste sume sunt mai greu de virat prin insule cocotiere de către marile corporații. Și, atunci, e explicabil de ce fiscul se aruncă și împovărează asemenea venituri.
Doar că, împovărându-le, tentația cea mai mare este de eludare. În urmă cu doar doi ani, primeam aproape zilnic tineri sau persoane care doreau să se angajeze. Fie că erau sau nu pregătiți pentru job-ul pe care îl solicitau, unul dintre lucrurile principale de care se interesau era în cât timp ar putea fi angajați (după perioada de probă) cu carte de muncă.
Ei bine, la ora actuală, discutând cu prietenii și foștii colegi, am constatat un lucru: le-a devenit aproape indiferent dacă au sau nu carte de muncă. Mai mult, chiar dacă au de pierdut din asta, nu puțini sunt cei care preferă să lucreze la negru. Pur și simplu se simt mai liniștiți c
