Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Caruz a vândut crescătoria de porci

Publicat in Vocea Brailei, joi 22 iulie 2010 ·

* cumpărător este, însă, tot Caruz * concret, multe din activele "Complexului de Porci" Brăila SA au fost cumpărate de "Complexul de Creştere a Porcilor" SRL, al cărui acţionar unic este Sorin Caruz, fiul lui Gheorghe Caruz

* noua firmă îşi anunţă intenţia de a investi 2 milioane de euro - fonduri atrase prin ADR - în modernizarea halelor şi stoparea mirosului de porc * când anume se va întâmpla, nu poate garanta nimeni * prin transferul de acţiuni, programul de investiţii ce trebuia realizat până în 2011 pare a fi anulat * brăilenii rămân în continuare cu mirosul de bălegar, iar amenzile aplicate de comisarii de mediu par fără efect * ultima sancţiune, în valoare de 200 milioane de lei vechi, a fost dată în urmă cu doar câteva zile

Mai mult de jumătate din halele "Complexului de Porci" Brăila SA au fost vândute altei societăţi comerciale, iar noul proprietar a început demersurile pentru modernizarea halelor de producţie, investiţie care ar rezolva problema insuportabilului miros de bălegar. Bună în esenţă, această veste s-ar putea dovedi, însă, un nou tertip la care apelează familia Caruz pentru a nu respecta angajamentul potrivit căruia ar trebui să finalizeze importante investiţii legate de protecţia mediului până cel târziu în decembrie 2011. Concret, o parte din activele "Complexului de Porci" - la care figurează ca acţionari Gheorghe Caruz, fiul acestuia, Sorin, şi alte două rude - au fost vândute firmei "Complexul de Creştere a Porcilor" SRL. Acestea rămân, însă, tot în posesia familiei Caruz, deoarece asociat unic al "Complexului de Creştere a Porcilor" este Sorin Caruz, fiul lui Gheorghe Caruz. "Noul proprietar al activelor a solicitat de la Garda de Mediu Brăila, Agenţia pentru Protecţia Mediului Brăila şi Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Galaţi să verifice amplasamentul cumpărat. Procedura este necesară pentru ca noua firmă să poată a

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Meciul Ol. Lyon-FCSB: Adrian Şut – S-a văzut diferenţa de calitate pe care o au! Dar sunt mândru de colegii mei

News.ro acum 6 ore
Adrian Şut, căpitanul echipei FCSB, se gândeşte la titlul pe care formaţia sa îşi doreşte să îl câştige anul acesta, iar la anul poate vine şi o calificare în Liga Campionilor. „Am întâlnit un adversar dificil cu calitate, şi dacă faci greşeli atunc

Licitaţii publice - 14 martie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Oraşul Ghimbav Judeţul Braşov Nr. 5060/04.03.2025 ANUNŢ privind vânzarea prin licitaţie publică a unor imobile-terenuri aparţinând domeniului privat al Oraşului Ghimbav, înscrise în CF n

Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte că l-a susţinut pentru șefia NATO, funcție la care a candidat și Iohannis: „A mai fost o altă persoană, care nu mi-a plăcut”

HotNews acum 6 ore
Preşedintele SUA Donald Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte, pe care l-a primit joi la Casa Albă, că l-a susţinut pentru funcţia de secretar general al NATO, menționând că „a mai fost o altă persoană, care nu mi-a plăcut”. Unicul contracandidat al l

Vladimir Putin este de acord cu armistițiul cu Ucraina

Ziua Constanta acum 11 ore
Vladimir Putin a declarat, joi, într-o conferinţă de presă comună cu președintele belarus Aleksandr Lukaşenko, că Rusia este de acord cu propunerea de încetare a ostilităților, dar aceasta ar trebui să ducă la o „pace durabilă”, transmit agențiile i

Dominic Fritz: Sunt ruşinat de nominalizarea lui Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace de către SNSPA/ Propunerea vrea să fie pupicul oficial al României pe condurul preşedintelui american

News.ro acum 10 ore
Vicepreşedintele USR, Dominic Fritz, care este şi primarul municipiului Timişoara, a afirmat că este ruşinat de propunerea SNSPA de a-l nominaliza pe preşedintele american, Donald Trump, pentru Premiul Nobel pentru Pace. Fritz spune că, prin această

Premierul Ciolacu, despre noile cărți de identitate și datele privind sexul persoanei: „Nu vom permite strecurarea perfidă a unor elemente woke”

HotNews acum 12 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, într-o postare pe Facebook, că viitoarele cărți electronice de identitate vor avea informații legate de sexul persoanei, nu de „gen”, șeful Guvernului spunând că nu va permisă „strecurarea perfidă a unor elemente

Cristian Terheș și-a depus la BEC dosarul de candidatură. Europarlamentarului a candidat și în 2024

HotNews acum 12 ore
Europarlamentarul Cristian Terheș a depus la Biroul Electoral Central dosarul de candidatură la alegerile prezidențiale din mai, el având susținerea Partidului Național Conservator Român. Dosarul, însoțit de cele 200.000 de semnături de susținere a

Informații false răspândite online cum că România se pregătește de război. Cum explică Guvernul documentul care s-a răspândit pe internet

HotNews acum 12 ore
O poză cu un document în care se face referire la „întocmirea Proiectului bugetului pentru război” s-a răspândit masin pe rețelele sociale în ultimele ore, însă Guvernul atrage atenția că este vorba despre o informație falsă și explică ce reprezintă

Românii sunt avertizați de MAE să fie atenți când ajung în Italia. Zonele în care sunt așteptate ploi abundente, furtuni puternice și inundații

Ziare.com acum 8 ore
Cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană sunt informați de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) că, în conformitate cu datele meteorologice disponibile la nivelul autorităților locale, teritor

Trei europarlamentari români ar apărea în scandalul de corupție din Parlamentul European. Reacțiile celor vizați

Ziare.com acum 8 ore
Numele a trei europarlamentari români ar apărea în scandalul de corupţie din Parlamentul European, care vizează practicile lobby-iştilor de la Bruxelles ai grupul chinez de telecomunicaţii Huawei. Aceștia ar fi Cristian Buşoi, Daniel Buda şi Tudor C

Vremea

București
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/21°
lun.

4°/11°
Iasi
acum

14°
vin.

14°/22°
sâm.

12°/23°
dum.

5°/11°
lun.

1°/7°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/18°
lun.

4°/9°
Cluj-Napoca
acum

vin.

7°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/14°
lun.

-1°/8°
Timisoara
acum

vin.

9°/19°
sâm.

12°/22°
dum.

8°/13°
lun.

-0°/8°