Florica Boruţ a fost evacuată în 2008 din locuinţa deţinută de Construcţii Bihor. Femeia, mamă a patru copii, susţine că Gavrilă Ghilea a evacuat-o în mod abuziv din apartamentul pentru care ea plătise avans în 1992.
Orădeanca Florica Boruţ, în vârstă de 58 de ani, susţine că firma Construcţii Bihor, al cărei acţionar majoritar este Gavrilă Ghilea, prefectul de Bihor, a lăsat-o, pe nedrept, pe drumuri. Femeia spune că, în 1992, a plătit avansul pentru un apartament cu trei camere, din care a fost în cele din urmă evacuată în 2008.
Boruţ susţine că nu are acte care să ateste că timp de patru ani a plătit banii pentru că, atunci când a fost evacuată, i-au fost furate toate actele. „După plata avansului ar fi trebuit să-mi dea contractul de vânzare-cumpărare şi să se stabilească ratele de plătit. În schimb, eu am plătit chirie patru ani, în mod ilegal”, a spus Florica Boruţ, care de doi ani nu mai are unde să locuiască.
Legea, de partea prefectului
Din apartamentul cu trei camere, din cartierul Rogerius, femeia acuză că i-au fost furate camioane de haine la mâna a două, cu care avea de gând să deschidă un magazin de profil. Mamă a patru copii, Boruţ îl acuză pe prefect că i-a luat în mod abuziv locuinţa. „Nici acum nu ştiu ce au făcut cu avansul pe care l-am plătit”, a spus Boruţ. Sebastian Botan, juristul firmei Construcţii Bihor, a declarat că evacuarea Floricăi Boruţ din apartamentul proprietate a Construcţii Bihor, s-a facut în mod legal, în baza unei sentinţe investite cu formulă executorie. „Florica Boruţ a contestat executarea silită în urma căreia a fost evacuată, instanţele respingând contestaţia la executare ca netemeinică şi nefondată”, a spus Sebastian Botan.
Avocatul a subliniat faptul că, pe rolul instanţelor de judecată, de la Judecătoria Oradea până la Înalta Curte de Casaţie, există o serie de acţiuni