Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministerul de Interne reduce preţul pe informaţiile DGIPI şi DGA

Publicat in Adevarul, joi 22 iulie 2010 ·

Statul a găsit o metodă să mai ia bani de la angajaţii Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă (DGIPI) şi ai Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA).

Potrivit unei hotărâri adoptate, miercuri, de Guvern aceste structuri nu vor mai face parte din Aparatul Central al Ministerului de Interne, ci vor fi subordonate direct ministrului. Ca urmare a acestei măsuri, salariile tuturor agenţilor şi ofiţerilor din cadrul acestora vor fi reduse cu încă 0,25%, pe lângă cele 25 de procente tăiate de Guvern tuturor bugetarilor.

Procentajul de 0,25% reprezintă coeficientul de ierarhizare, în Aparatul Central al MAI. Astfel, foarte curând, salariaţii celor două direcţii ar putea lua cu 25,25% mai puţini bani.

Ministrul Vasile Blaga a anunţat, ieri, după ce a ieşit din şedinţa de Guvern că „DGA şi DGIPI s-au reorganizat ca structuri separate şi, practic, nu vor mai face parte din Aparatul Central al MAI”.

„Doi şi-un sfert” va fi subordonată direct ministrului

Printre cei mai afectaţi de această decizie este şeful Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă (DGIPI), chestorul Ştefan Pop. În prezent, funcţia sa este asimilată celei de secretar de stat în cadrul MAI, dar în curând va rămâne doar cu cea de director general, ca urmare a măsurii reducerii numărului secretarilor de stat din cadul ministerului.

Cele două direcţii, DGIPI – fosta „doi şi-un sfert”, şi DGA, vor rămâne totuşi, subordonate direct ministrului. De altfel, potrivit reprezentanţilor Ministerului de Interne, în niciun stat european, structurile operative, cum sunt DGIPI şi DGA, nu aparţin Aparatelor Centrale ale ministerelor.

Alte modoficări

Tot în urma reorganizărilor, a fost separată Direcţia de Audit de Direcţia de Control din MAI, ministrul de interne susţinând că aceasta era „o construcţie ilogică, până la urmă şi Direcţia

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump spune că va resuscita acordul cu Ucraina privind mineralele rare, altfel lucrurile nu îl vor face pe Zelenski „prea fericit”

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Donald Trump a declarat că secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, a fost tratat „destul de nepoliticos” în timpul unei vizite recente la Kiev, unde o afacere cu minerale rare a fost respinsă de Ucraina, relatează CNN. Trump a declarat c

Extrageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc joi, 20 februarie

Adevarul acum o ora
Joi, 20 februarie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 si Super Noroc, după ce la tragerile loto de duminică, 16 februarie, Loteria Română a acordat 35.588 de câştiguri în valoare totală de peste 2,24 milioane de

Volodimir Zelenski se întâlnește cu trimisul lui Donald Trump, după un adevărat război al declarațiilor dintre cei doi președinți

Ziare.com acum o ora
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, urmează să-l întâmpine joi pe emisarul special american Keith Kellogg, după ce a fost dur criticat de omologul său american, Donald Trump, care l-a etichetat drept „dictator”. Liderul ucrainean, ale cărui p

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 12 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Donald Trump, noi declarații în favoarea Rusiei: Moscova are „cărțile în mână”

Wall-Street.ro acum 52 minute
Preşedintele american Donald Trump a afirmat că Moscova are "cărţile în mână" în negocierile menite să pună capăt războiului din Ucraina, subminând şi mai mult speranţa Kievului de a vedea Washingtonul apărându-i interesele, informează joi AFP. Ruşi

Medicii de familie din Capitală au primit de la DSP definiţia de caz pentru paralizia acută flască/poliomielită. Informarea vine în contextul în care România are risc înalt pentru importul de poliovirusuri din cauza ratei scăzute de vaccinare

News.ro acum 2 ore
Medicii de familie de la nivelul Capitalei au primit în această perioadă de la DSP o informare cu privire la paralizia acută flască, inclusiv definiţia de caz pentru PAF, astfel încât un potenţial caz să poată fi observat/diagnosticat rapid. Definiţ

FCSB joacă joi cu PAOK pentru calificarea în optimile Ligii Europa. În tur, FCSB s-a impus cu 2-1. Meciul se dispută pe Arena Naţională

News.ro acum 3 ore
FCSB joacă, joi seară, cu formaţia PAOK Salonic, antrenată de Răzvan Lucescu, în returul play-off-ului Ligii Europa. Meciul se dispută pe Arena Naţională, de la ora 19.45. În tur, FCSB s-a impus cu 2-1, la Salonic. Meciul va fi arbittrat de o brigad

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 8 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 10 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Mike Pence, fostul vicepreşedinte al lui Donald Trump: „Dle preşedinte, nu Ucraina a început acest război”. Alte reacţii interne şi internaţionale stârnite de comentariile controversate ale preşedintelui american

News.ro acum 7 ore
Preşedintele american Donald Trump l-a acuzat miercuri pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski că este un „dictator” şi l-a avertizat că trebuie să acţioneze rapid pentru a asigura pacea sau riscă să-şi piardă ţara, adâncind o dispută între cei

Vremea

București
acum

-3°
joi

-10°/-0°
vin.

-5°/-1°
sâm.

-6°/-2°
dum.

-5°/-1°
Iasi
acum

-2°
joi

-4°/1°
vin.

-6°/-0°
sâm.

-6°/-0°
dum.

-6°/-0°
Constanta
acum

-6°
joi

-6°/2°
vin.

-3°/-0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-7°
joi

-7°/1°
vin.

-5°/1°
sâm.

-5°/2°
dum.

-3°/3°
Timisoara
acum

-6°
joi

-6°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°