Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mihaela Rădulescu, şefă la "Unica" pentru o lună

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 22 iulie 2010 ·

În ediţia pe care a coordonat-o, disponibilă de azi la chioşcuri, vedeta i-a luat un interviu "îndrăzneţ" lui Dani Oţil şi şi-a descris viaţa din Monte Carlo.

1 /.

"Trăiesc în două lumi şi între cele două lumi. Sunt atât de diferite, dar în fiecare am o iubire de ţinut în palme şi în fiecare dintre aceste două lumi mă simt cea mai iubită - într-o lume de un copil, în alta, de un bărbat", povesteşte Mihaela Rădulescu pentru cei care vor să ştie cum este viaţa ei la Monte Carlo.

Viaţa la Monte Carlo, povestită într-o nouă carte

Într-un număr special al revistei "Unica", ediţia din luna august care se găseşte, începând de astăzi, la chioşcuri, Mihaela vorbeşte despre experienţa ei la Monte Carlo, despre care spune că ar putea s-o povestească, la un moment dat, într-o nouă carte.

De asemenea, Mihaela Rădulescu a acceptat provocarea de-a fi, pentru această ediţie, atât coverul cât şi redactorul-şef al cunoscutei reviste glossy. Propunerea a fost primită cu entuziasm, iar Mihaela şi-a făcut autoportretul, s-a lăsat fotografiată în ţinute supersexy şi i-a luat în exclusivitate un interviu iubitului ei, Dani Oţil.

Multe articole sunt însoţite şi de câteva comentarii, păreri sau sfaturi ale Mihaelei. "Când «Unica », prin redactorul ei şef, Raluca Hagiu, mi-a propus să fiu mai mult decât o copertă şi să fac şi munca de redacţie pentru acest număr, am zis "da“ chiar înainte să ştiu când voi avea timp să vin în ţară, să fac pozele, să lucrăm împreună pe sumar, să-mi scriu textele...", spune vedeta.

Autoportretul actual al vedetei este creionat de viaţa între două lumi: "Într-o lume abia îmi fac prieteni, cu curaj şi onestitate, într-alta îmi regăsesc toţi prietenii care-mi lipsesc, familia mea dragă şi cunoscuţi care-mi fac bine. Într-o lume sunt integral mamă, în alta sunt femeia iubită care crede, în sfârşi

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 55 minute
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Trei judeţe din sudul ţării, sub val de caniculă extremă. A fost emis Cod Roșu

Mediafax acum o ora
De sâmbătă, de la ora 10 până duminică la ora 10 este cod portocaliu de caniculă, fiind afectate judeţele Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Dolj, Olt şi Teleorman, unde valul de căldură se va menţine intens, va fi caniculă, disconfort termic accentuat, iar i

Taxa pe vin loveşte viticultura românească. Producători: Riscăm falimente în lanţ şi scumpiri masive

Ziarul Financiar acum o ora
Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Vinuri din România (APEV) trage un semnal de alarmă: introducerea accizei pe vinul liniştit este o măsură care ar putea afecta grav întreaga industrie vitivinicolă românească, o industrie cu rădăcini adâ

Cel mai mare Legoland din lume s-a deschis la Shanghai

Mediafax acum 41 minute
Un personaj Lego uriaş, înalt de 26 de metri, i-a întâmpinat pe primii vizitatori ai Legoland Shanghai, cel mai mare parc de acest tip din lume. Este primul Legoland din China şi a fost dezvoltat de compania Merlin Entertainments, în parteneriat cu

Julian McMahon, actor cunoscut din Fantastic Four, a murit la vârsta de 56 de ani / A fost căsătorit cu Dannii Minogue și este fiul celui mai longeviv ministru din istoria Australiei

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Julian McMahon, actorul australian cunoscut pentru rolurile sale din serialele Charmed, Nip/Tuck şi FBI: Most Wanted, precum şi pentru interpretarea super-răufăcătorului Doctor Doom din Fantastic Fou

Circulația pe Podul Giurgiu-Ruse, oprită total din cauza unui TIR

HotNews acum 2 ore
Circulaţia pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse a fost oprită sâmbătă dimineaţa pe ambele sensuri de mers, după ce un TIR s-ar fi defectat pe partea bulgară, transmite Agerpres. „La data de 5 iulie, ora 06:10, pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse, pe pa

live de la 20:00 FCSB - CFR Cluj, derby pentru primul trofeu al sezonului » Ce echipe au pregătit Charalambous și Petrescu pentru Supercupă

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
FCSB și CFR Cluj se întâlnesc de la ora 20:00 în Supercupa României, primul meci oficial din sezonul 2025-2026. Partida se va juca în Ghencea, pe stadionul Steaua, și va fi liveTEXT pe GSP.ro, cu informații în timp real de la arenă. La TV, meciul va

Chelsea, în semifinale la Cupa Mondială a Cluburilor, după 2-1 cu Palmeiras / Va juca în semifinală cu Fluminense

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Chelsea s-a calificat în semifinale la Cupa Mondială a Cluburilor, după ce a trecut, scor 2-1, de formaţia Palmeiras, vineri seară, la Philadelphia, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi p

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România se îndreaptă spre dezastru bugetar (Europa Liberă)

Mediafax acum 13 ore
Potrivit documentelor „strict confidențiale” obținute de Europa Liberă, primii oameni din stat, președintele Klaus Iohannis, premierul Marcel Ciolacu și președintele Senatului Nicolae Ciucă, au fost avertizați încă din august 2024 cu privire la risc

Hamas anunţă un „răspuns pozitiv” la propunerea SUA pentru un armistiţiu în Gaza

Ziarul Financiar acum 3 ore
Gruparea Hamas a transmis un „răspuns pozitiv” mediatorilor cu privire la cel mai recent plan de încetare a focului în Gaza şi eliberare de ostatici, iniţiat de Statele Unite, precizând că este gata să reia imediat negocierile. Conform BBC, Hamas a

Vremea

București
acum

27°
sâm.

20°/34°
dum.

19°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

21°
sâm.

18°/27°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

30°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

14°/31°
dum.

16°/33°
lun.

18°/36°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

25°
sâm.

16°/34°
dum.

16°/39°
lun.

21°/40°
mar.

19°/39°