Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bordelul politic brăilean

Publicat in Vocea Brailei, vineri 23 iulie 2010 ·

Modificare de "organism" în, poate, cel mai somnambul partid de pe harta politică a oraşului: PDL Brăila. Să se frângă cerurile, să se zguduie pământul, să se taie cablul şi gospodinele să-şi fluture triste furourile peste balcon, căci Gheorghe Chiru - mă înţelegi, nu? - şi-a dat demisia din PDL Brăila!

Cum, aţi uitat cine este Gheorghe Chiru? Să rememorăm ultimul "rol" pe care l-a avut în partidul murăturilor portocalii: prin vară, anul trecut, Chiru, după un ciclu fulminant de confuzii doctrinare şi replieri ratate, a găsit şi el un os de lins, aşezându-şi dosul comod pe funcţia de vicepreşedinte al PDL-ului local. Au urmat imediat câteva ieşiri fără substanţă prin presă, dar gălăgioase rău, apoi câteva păruieli de pension cu generalul Bădălan, după care Gheorghe Chiru, descumpănit ca un veteran căruia, în locul unei medalii, i s-a agăţat în piept doar o suzetă uzată, s-a retras la colţul "fraierului", pentru a ieşi din nou la lumină, cu forţe proaspete în guşă, în timpul certurilor legate de înlocuirea Gianei Pătraşcu cu Titi Dumitriu. Numai că, din toată această afacere din care Chiru spera să se aleagă şi el cu vreo funcţie mai cu ştaif n-a ieşit altceva decât un rateu exemplar. Astfel, Chiru, văzându-se din nou căzut în capcana propriilor lipsuri, s-a întors la colţul "fraierului". După cum era de aşteptat, Chiru susţine că motivul demisiei lui îl reprezintă cuplul Eugen Bădălan-Viorel Balcan. "«Am înghiţit» non-combatul domnului Bădălan la localele din 2008, (...) mi-a picat destul de greu, mie şi multor colegi, modul în care la alegerile generale acelaşi domn Bădălan a făcut anticampanie, joc dublu, a subminat autoritatea preşedintelui de atunci, Mitroi...", spune Chiru, şi, din punctul meu de vedere, nimereşte la marele fix, cu precizarea că "a nimeri la fix" nu înseamnă mare lucru în politică.

În cazul cupletului Bădălan-Balcan (aceşti Beavi

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Pericol în curtea unui cămin cu 72 de bătrâni din judeţul Constanţa – Elicea unei eoliene funcţionează necotrolat din cauza vântului / Vârstnicii, relocaţi / Casele pe o rază de 250 de metri, evacuate / Trei rezervoare cu GPL, în apropiere - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Elicea unei eoliene din localitatea Poarta Albă, judeţul Constanţa, funcţionează necotrolat din cauza vântului. Eoliana este amplasată la zece metri de un cămin cu 72 de vârstnici, iar în apropierea sunt trei rezervoare cu GPL. Vârstnicii au fost re

România va închide peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, după aderarea la Schengen

G4Media acum 11 ore
România pregătește închiderea a peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, zi în care țara noastră va adera și terestru la spațiul Schengen, arată un proiect de hotărâre de guvern pus în dezbatere publică pe site-ul ministerului de Interne.

Vulturul cu cap alb a fost în sfârşit declarat oficial pasărea naţională a SUA

HotNews acum 6 ore
Vulturul cu cap alb este acum în mod oficial pasărea naţională a SUA, după ce preşedintele Joe Biden a semnat în ajunul Crăciunului o lege care conferă această onoare păsării de pradă cu cap alb şi cioc galben, relatează News.ro citând BBC. Pasărea

Risc mare de avalanșe în Munţii Bucegi şi Făgăraş / Salvamontiştii recomandă evitarea traseelor alpine

G4Media acum 9 ore
Oficialii Salvamont Braşov anunţă că, în această perioadă, la altitudini mari, este risc ridicat de producere a unor avalanşe în Munţii Bucegi şi Munţii Făgăraş. Salvatorii montani le recomandă turiştilor şi celor care practică sporturi de iarnă ca,

Nava cargo rusească scufundată în Marea Mediterană a fost ţinta unui „atac terorist”, susţine proprietarul acesteia

News.ro acum 8 ore
Scufundarea navei cargo rusească în Marea Mediterană în noaptea de 23 spre 24 decembrie a fost cauzată de un „atac terorist”, a afirmat miercuri compania proprietară a acesteia, citată de agenţiile ruse. Compania Oboronloguistika a precizat într-un

Proprietarul și arhitectul unui hotel prăbușit la cutremurul de 7.8 din Turcia, condamnați la închisoare » O echipă de volei era cazată acolo

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Un tribunal din Turcia i-a condamnat la închisoare pe proprietarul şi arhitectul unui hotel care s-a prăbuşit în urma cutremurului din 2023, provocând moartea a 72 de persoane, relatează BBC. au fost prea blânde şi că autorităţile vor face apel, rel

Casa emblematică din „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul de Crăciun. Cât a costat imobilul

Mediafax acum 9 ore
Celebra casă din filmul de Crăciun „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Imobilul din Illinois a fost scos la vânzare la începutul acestui an.

VIDEO Marele Duce de Luxemburg a anunţat data abdicării sale în discursul de Crăciun

HotNews acum 6 ore
Abdicarea Marelui Duce de Luxemburg este din ce în ce mai clară. Henri de Luxembourg, care în iunie anul trecut a schiţat transferul de putere către fiul său cel mare, a dezvăluit data reală a predării ştafetei în timpul discursului său de Crăciun,

Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare

Mediafax acum 8 ore
Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare după ce i s-a spus că nu se califică pentru eliberarea temporară de sărbători de care se vor bucura mii de deţinuţi de la Penitenciarul Tremembe. Robinho se află în închisoare în Brazilia,

Bărbat arestat după ce a lovit cu mașina mai mulți pietoni. Unde a avut loc incidentul

Ziare.com acum 13 ore
Un bărbat a fost arestat sub suspiciunea de tentativă de omor după ce a lovit cu maşina pietoni în Londra în primele ore ale zilei de Crăciun, relatează PA Media/dpa. Poliţia Metropolitană a anunţat că forţele de ordine au fost chemate la ora 00:45

Vremea

București
acum

joi

2°/5°
vin.

1°/4°
sâm.

2°/6°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

1°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
Constanta
acum

joi

3°/7°
vin.

2°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-2°
joi

-2°/4°
vin.

0°/4°
sâm.

1°/5°
dum.

1°/5°
Timisoara
acum

joi

1°/5°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

-0°/4°