Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alba: 100 de posturi libere la fabrica Mercedes din Sebeş

Publicat in Adevarul, vineri 23 iulie 2010 ·

Fabrica de la Sebeş, a două din România după cea de la Cugir a nemţilor de la Daimler AG, va fi pusă în funcţiune în luna septembrie. Muncitorii selectaţi vor fi instruiţi în Germania.

Compania Star Transmission SRL Cugir, cu capital majoritar german, a finalizat construcţia unei hale în Sebeş şi demarează, începând de luni, 26 iulie 2010, un program de angajare muncitori.

În prima fază vor fi selectate aproximativ 100 de persoane, urmând ca în 2011 numărul acestora să crească. Star Transmission SRL este o întreprindere mixtă între concernul german Daimler AG, care deţine peste 60 la sută din părţile sociale, şi Ministerul Economiei prin SC Cugir SA.

Produse pentru Mercedes Car Group

La Sebeş se vor fabrica produse din gama celor obţinute la Cugir, respectiv roţi dinţate, arbori cu came, pinioane şi întinzătoare de lanţ pentru motoare şi cutii de viteză. Clienţii societăţii sunt uzinele germane Powertrain din cadrul Mercedes Car Group, dar şi din afara concernului. Produsele fabricate în România sunt montate în vehicule Mercedes-Benz, Chrysler, Smart, dar şi în vehicule ale mărcilor Toyota, Renault şi Skoda.

„Ca întreprindere mixtă între Daimler AG, Compartimentul de producţie cutii de viteză şi Ministerul Economiei din România, îmbinăm avantajele oferite de locaţiile noastre din Ardeal, de la Cugir şi Sebeş, cu know-how-ul ambilor parteneri în ceea ce priveşte prelucrarea metalelor, cu avantaje locale pentru dezvoltarea economică. Pentru aceasta suntem interesaţi să găsim persoane talentate, performante, cu experienţă, motivate, care să-şi aducă aportul la un nivel maxim de competenţă socială“, se afirmă într-un comunicat al companiei.

Pe profit, după doi ani de peierderi

Posturile pentru care se caută angajaţi sunt de frezor/strungar, specialist montaje/tehnician teste şi lăcătuş montator. Cei care v

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe marți, 24 septembrie, de la ora 19.15, live pe Gândul. Invitat: Mircea Abrudean

Gandul acum 55 minute
Invitatul zilei este Mircea Abrudean, politician, secretar general al Guvernului. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum 2 ore
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 4 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 3 ore
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

MAE avertizează românii să evite orice călătorie în Liban, pe fondul tensiunilor dintre Israel și Hezbollah

HotNews acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte, luni, că, în contextul escaladării conflictului dintre Israel și gruparea libaneză Hezbollah, există un avertisment de călătorie pentru Liban, de nivelul 8/9. MAE recomandă cetăţenilor români să evite

Proiectul care prevede prelungirea plafonării RCA până la sfârşitul anului, în dezbatere

Mediafax acum 3 ore
Decizia de prelungire a fost luată „luând în considerare faptul că împrejurările care au determinat disfuncţionalităţi pe piaţa asigurărilor persistă, acestea fiind cele care au condus la adoptarea Hotărârii Guvernului nr. 1326/2023 privind stabilir

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 8 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

Netanyahu, mesaj către poporul libanez: Războiul Israelului nu este cu voi, războiul nostru este cu Hezbollah. Pentru prea mult timp Hezbollah v-a folosit ca scuturi umane

News.ro acum o ora
Premierul israelian Benjamin Netanyahu le-a transmis locuitorilor Libanului că ţara sa nu este în război cu ei, ci cu gruparea Hezbollah, relatează CNN. „Am un mesaj pentru poporul libanez: războiul Israelului nu este cu voi”, a spus Netanyahu în ti

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 6 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Cu cât vinde ANAF un Golf din 2004, cu numărul „FBI”. Licitația va avea loc pe 3 octombrie 2024

Gandul acum 2 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) scoate la licitație un autoturism Volkswagen Golf 1K, din 2004, cu numărul „FBI”, cu preţul de pornire de 5.950 lei, fără TVA. Vânzarea va avea loc pe 3 octombrie la ora 11, la sediul Unităţii Fiscale

Vremea

București
acum

20°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
Iasi
acum

19°
lun.

14°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
Constanta
acum

17°
lun.

17°/23°
mar.

18°/23°
mie.

18°/22°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

17°
lun.

13°/27°
mar.

15°/26°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°