Refac scena de la fişa 1403 din Cutia de pantofi cu plăpînda comunitate portugheză care s-a adunat la Sinagogă în anul 1853 şi a hotărît acolo să-şi facă publică bucuria că împăratul a scăpat dintr-un atentat îndreptat împotriva Majestăţii Sale de un kossuthist ungur. Dar despre asta mai tîrziu. Să revenim acum la începuturi.
În cimitirul evreiesc de pe Calea Lipovei e ghemuită istoria, după cum ne spune istoricul Victor Neumann: „Cea dintîi mărturie este epitaful de pe un vechi mormînt din cimitirul evreiesc din Timişoara, datînd din anul 1636. Pentru unicitatea şi vechimea sa am să reproduc textul de pe piatra tombală: «Vai, au fost depuse rămăşiţele bărbatului de seamă eruditul Asriel Assael originar din Salonic, Dumnezeu să întărească (oraşul), (odihnească-se) în rai sufle¬tul său. Plecat către casa veşniciei joi Iiar (5) 396, după computul mic, de la crearea lumii». Cine este acest Assael Asriel? Potrivit informaţiilor furnizate de rabinul Jacob Singer, ar fi descendentul unui chirurg, un fel de doctor minune. Observaţia se bazează pe originea ebraică a numelui Assael („E făcut de Dumnezeu“). Apartenenţa sepharadă, conform aceluiaşi nume, face posibilă ipoteza că cei dintâi evrei erau spanioli şi prove¬neau din marile oraşe sud-dunărene unde fiinţau de multă vreme comunităţi puternice“ (V. Neumann, Istoria evreilor din Banat, pp. 9-10).
Aşadar, cei dintîi au fost sefarzii. Mărturisesc că am fost de mai multe ori pe acolo, prin cimitirul evreiesc. În tinereţea mea zbuciumată am sărit gardul într-o vară optzecistă ca să ne preumblăm sub un debussyan Claire de lune, exaltaţi de tăria licorii pe numele ei de botez Russian Vodka Stolichnaya împreună cu criticul literar Radu Călin Cristea, cu prozatorul Viorel Marineasa, cu amicul meteorolog Siegfried Renner, care îşi avea casa nu departe, prin cartier. Acolo ne-am îndestulat cu
