Fie că suntem dispuşi să admitem, fie că nu, Plicul este cel care menţine funcţional sistemul medical românesc. În absenţa lui, aparatele vor fi scoase din priză, chirurgii vor pleca din ţară cu toţii, iar facultăţile de medicină se vor închide.

E cel mai mare succes al sistemului medical românesc din ultimul deceniu: 40% dintre medicii străini înregistraţi în anul 2008 în Franţa sunt români. Jumătate dintre anesteziştii acreditaţi în ultimii trei ani în Franţa sunt tot români. E dovada unei adaptabilităţi şi competenţe crescute în rândul medicilor pregătiţi în sistemul universitar din România. Pare o afirmaţie riscantă, dar 2010 – 2011 sunt anii în care se coace şi ultima generaţie de medici tineri care a trebuit să trudească pentru calitatea de student la Medicină. Căci, începând cu anul 2003, concurenţa pentru un loc într-o facultate de medicină românească s-a prăbuşit, ajungând ca, în prezent, să fie suficientă şi o notă de 6.00 pentru a intra la cursul de anatomie.

Regimul de teroare

Motivul pentru care s-a ajuns aici e limpede: un şofer din cadrul Ministerului Sănătăţii este mai bine plătit în 2010 decât un chirurg rezident în ultimul an. Banii sunt sursa şi rezolvarea tuturor problemelor din sistem. De altfel, adaptabil în Franţa, medicul român s-a adaptat de mult şi în România. Organul nou-apărut pentru a-i asigura supravieţuirea este Plicul. Plicul, nume odios atât pentru pacienţi, cât şi pentru medici, dar pe care cu toţii îl folosesc tacit. Până de curând, când Casa Naţionala de Asigurări de Sănătate a instaurat un „regim de teroare“ (cum este descris într-un comunicat al Societăţii Naţionale de Medicină de Familie) prin care se amendează sever concediile medicale (o formă evoluată a „plicului“) acordate suspect. Este primul gest practic prin care o instituţie de stat atribuie Plicului însuşiri penale. Îl tratează adicătele