Poetul, prozatorul, traducătorul si memorialistul Alexandru Vlahuţă (n. 1858 - m. 1919), care s-a bucurat, în epoca sa, de un prestigiu deloc exagerat, e azi complet uitat.
Opera restituită, cândva, de istoricul literar Valeriu Râpeanu, selectiv, deci incomplet, nu a suscitat nici un ecou în generaţiile mai noi.
Poetul si prozatorul fuseseră eliminaţi din catalogul de valori estetice ce se studiau în învăţământul preuniversitar, precum si în seminariile si cursurile universitare.
Remarcabilă, din mai multe unghiuri de vedere e, desigur, literatura sa epistolară, precum si carnetele cu însemnări care conţin o sumă importantă de notaţii, observaţii si comentarii privind evenimente, oameni si, mai ales, mentalităţi în diverse ipostaze.
Epistolele lui Alexandru Vlahuţă au fost transcrise, adnotate si publicate de istoricii si cercetătorii literari I.E. Torouţiu1, Al. Bojin2, I. Cremer3, M. Nanu4 si de Valeriu Râpeanu5, care este, în acelasi timp, si cel mai experimentat biograf si exeget al autorului romanului Dan.
Întâmplarea, desigur, fericită m-a surprins, recent, prin descoperirea unei epistole, necunoscute până acum, trimisă poetului si eseistului Nichifor Crainic (n. 1889 - m. 1972), care, în timpul întâiului cataclism mondial, se afla la Iasi, ca o bună parte a intelectualităţii românesti, si colabora intens la ziarele locale - România si Neamul Românesc.
Poetul Alexandru Vlahuţă, poposind la Bârlad din cauza ororilor războiului, intervine să se publice o poezie a lui Vasile Voiculescu, se interesează de starea sănătăţii lui Barbu Delavrancea si-l preocupă soarta tânărului pictor Ştefan Constantinescu ce fusese rănit în timpul unor confruntări armate. ■
*
[Bârlad], sâmbătă, [21 aprilie 1918]
Dragă Nichifore,
Îţi trimit alăturata Du
