Brâncuşi. Pravila de la Craiova
de Petre Pandrea, Editura Vremea, 2010
Apare în anul de graţie 2010, la Editura „Vremea“, condusă de Silvia Colfescu, în premieră editorială, al doilea volum al trilogiei brâncuşiene a lui Petre Pandrea, unul dintre puţinii scriitori născuţi în părţile Olteniei, ale cărui scris şi ethos cultural le apreciez în absolut. Ca punct de referinţă nobilă, el nu are pandant aici, în secolul XX, decât pe Ion D. Sîrbu, un scriitor din acelaşi altoi, cu o biografie la fel de tumultuoasă, ambii învingători în ordinea spiritului, deşi trupurile le-au zăcut ani de zile în puşcăriile celor în care, culmea!, au crezut cândva. Cu autoironie frumoasă spunea despre sine: „Am candidat la eroism şi am eşuat“.
Cu un bagaj intelectual de excepţie, şcolit la şcoala juridică germană, sub atenta privire a lui Pîrvan sau Iorga, care-l apreciau pe merit, elev în copilărie al lui Nae Ionescu, la şcoala de cadeţi de la Mânăstirea Dealu, Petre Pandrea este, în opinia mea, un spirit ales, pe care Oltenia l-a dat după bătălii culturale în care minoratul nu avea ce căuta.
Poate că avea dreptate N. Porsenna, în „Regenerarea neamului românesc“ (1937) să atribuie „rasei“ olteneşti cele mai mizerabile defecte, dar tot aşa de bine se putea extazia de marile calităţi pe care anumiţi creatori născuţi aici le pot demonstra când au posibilitatea să o facă. Să ne reamintim un pic ce credea reputatul jurist şi scriitor despre... noi, înainte de a enumera o serie de mari creatori ai zonei şi de a comenta pe scurt cartea lui Pandrea despre maestrul său, Brâncuşi. Aşadar, după N. Porsenna, „aceia care manifestă însă cele mai originale cusururi, unele aidoma cu ale gasconilor, sunt oltenii. Aceste fenomene ale rasei noastre sunt mincinoşi fără pereche, guralivi, lăudăroşi, înfumuraţi până la demenţă; incorecţi, bănuitori şi răzbunători ca fiarele, ei apar ca