În rolul "omului de afaceri responsabil", actorul încearcă să înţeleagă lumea islamică în "Iubire şi onoare".
"Fără precedent în producţia de televiziune românească" - descrie actorul Ioan Isaiu cel mai nou proiect MediaPro Pictures, "Iubire şi onoare", care va fi difuzat din această toamnă pe postul de televiziune Acasă. "Este extrem de interesant şi se raportează foarte mult la realitate, are un subiect complex şi a implicat costuri importante de producţie. Va avea un mare succes, sau cel puţin acesta este sentimentul meu", spune actorul.
Filmările au început în urmă cu o lună. În Turcia au fost filmate scenele legate de "cealaltă lume", căci despre asta e vorba, "este o poveste despre două culturi diferite, mentalităţi diferite", explică Ioan. "Când spun asta nu mă refer neapărat la un conflict al lumilor, ci la cel al mentalităţilor", adaugă el.
Deşi pune în antiteză două culturi diferite, cea islamică şi cea occidentală, serialul nu pune cele două lumi în opoziţie dintr-o perspectivă critică. Este "vorba despre o poveste de dragoste, o iubire cu năbădăi, deoarece cei doi îndrăgostiţi provin din medii diferite, din lumi total opuse, intervin tradiţiile, preconcepţiile şi ideile pe care le are fiecare în ceea ce priveşte căsătoria şi familia.
Serialul a adus pe platourile de filmare nume importante ale cinematografiei, de la Maia Morgenstern şi Ioan Isaiu, la Elvira Deatcu sau Alexandru Papadopol. Serialul aduce în prim-plan viaţa mondenă din Bucureşti, controversatele cafenele de pe Dorobanţi, dar şi povestea unor oameni care veghează la liniştea societăţii şi luptele pe care aceştia trebuie să le ducă împotriva celor care încalcă legea. "Nu pot da mai mult detalii, veţi descoperi pe parcurs", a declarat Ioan Isaiu.
"Un subiect cu totul aparte"
După parvenitul Mitică Laptaru din serialul "Aniela