Rectorul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, i-a decernat, ieri lui David Oren, ambasadorul Statului Israel la Bucureşti, Medalia de Aur şi Brevetul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad.
Acordarea distincţiilor a avut loc în cadrul vizitei făcută de ambasadorul statului Israel, David Oren, la Centrul de Studii Iudaice din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Umaniste, Politice şi Administrative a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”.
„Prin acest centru, colaborăm cu Şcoala de Înalte Studii în domeniul Holocaustului din Ierusalim, cu jurnalul săptămânal, care apare în limba română la Bucureşti. Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” împreună cu primăria şi comunitatea evreilor pregăteşte amplasarea bustului academicianului Nicolae Cajal la Arad, care este fondatorul Facultăţii de medicină umană din Arad şi o mare personalitate a învăţământului medical românesc”, a declarat Aurel Ardelean, rectorul UVVG.
David Oren a subliniat la rândul lui importanţa pe care o are Centrul de Studii Iudaice din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”. „Este foarte important că Centrul de Studii Iudaice funcţionează aici, la Arad, unde comunitatea evreiască din România a jucat un rol foarte important. Mă bucur că Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” are un astfel de centru de studii iudaice şi sper ca foarte mulţi studenţi să fie membri ai centrului”, a spus ambasadorul.
Cu această ocazie au fost a avut loc şi două lansări de cărţi: „Din istoria iudaismului” (Culegere de studii) şi „Copilărie sub trei cârmuiri” (evocări mozaice). Evenimentul de ieri a fost marcat de prezenţa mai multor oameni de cultură, cadre universitare, studenţi, dar şi o delegaţie a Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea, Conferinţa Banat, condusă de preşedintele Mihai Maur.