Adevărat cuib de vulturi, situat la aproape 1.200 de metri altitudine, Cruşova este un oraş atât de frumos, încât călătorii vremii nu sunt zgârciţi în cuvinte atunci când îl descriu.

Oraşul se află la 45 km nord de Bitolia, în "mijlocul unui ocean de albanezi musulmani şi slavi", izolat cu totul de restul aşezărilor aromâneşti. Pe culmi întunecate de neguri, puţini sunt cei care se aşteaptă să găsească o "superbă aşezare aromânească, cu case în 2-3 rânduri ca nişte palate, deasupra câmpiilor cu sate mizere, înecate în noapte şi în noroi".

La prima vedere, oraşul aduce cu o "speluncă de tâlhari", datorită poziţiei sale din "creierii munţilor". Vârful muntelui Cruşova, notează Ioan Neniţescu, nu este nici pisc, nici platou, ci "înfăţişează o scobitură ca un imens cazan, ca o jumătate a unei sfere gigantice". Iar pe pereţii acestui cazan stă aşezată Cruşova, astfel încât "de oriunde s-ar uita, călătorul uimit vede aproape întreg oraşul". Numai o fotografie din avion, crede scriitorul Anastase Hâciu, "ar putea cuprinde, în slabe imagini, totuşi, măreţia, în întregul ei, a acestui oraş - cel mai frumos oraş de munte - încântător, vărsat într-o căldare şi aşezat în amfiteatru, cea din urmă şi grandioasă creaţie a geniului aromânesc; numai o privire de sus, din regiunile nourilor, ar putea îmbrăţişa mândria acestui oraş modern".

Nu întâmplător oraşul este considerat de călătorii străini o adevărată Veneţie de uscat.

Neniţescu apreciază însă însă drept greşită această comparaţie, "căci ea e departe de a da adevărata icoană a Cruşovei". Pe care o zugrăveşte astfel: "Ziduri frumoase cu mai multe caturi, biserici măreţe, locuinţe înalte şi masive, toate presărate printre plopi piramidali şi alţi arbori de tot soiul, par ca suspendate de o mână magică pe pereţii muntelui, pe pereţii scobiturii din munte; iar sus deasupra Cruşovei, dinspre miazăzi,