Revista revistelor, pe scurt

DILEMA VECHE, 15-21 iulie: un număr excelent, ca mai toate, cu surpriza de a-l vedea pe Andrei Pleşu în (mică) dificultate, când îi răspunde unui corespondent: ştim cu toţii cât bun simţ are directorul fondator al publicaţiei, dar, de data asta, are dreptate dr. Mihail Stanciu, replica din editorial nefiind convingătoare: cât priveşte continuarea „analizei" lui Sever Voinescu a cazului OTV-Dan Diaconescu, ea este, nu doar inutilă, ci şi periculoasă, întrucât îi face jocul sulfurosului personaj în căutare de publicitate pe gratis (nu prin şantaj, ca la OTV), menţinându-l într-o actualitate, alta decât aceea penală, singura meritată; am fi dorit ca Radu Cosaşu să nu ţină secret numele autorului maximei „piatra de încercare a onestităţii unui intelectual român este fenomenul legionar", fie şi numai fiindcă, spre deosebire de Dan Diaconescu, ipochimenul care a emis-o merita popularizarea; în fine, şi pe noi ne-au enervat mai mult comentatorii înamoraţi de Spania la Mondial decât Spania însăşi, şi din exact acelaşi motiv pentru care s-a enervat Andrei Manolescu: nu ne face nicio plăcere geniul cu care spaniolii îşi împiedică adversarii să joace, în loc să joace ei înşişi.

Nu e uşor să fii arbitru

Dacă o revistă serioasă ca Dilema vechen-a ezitat să publice un supliment despre fotbal (sau, mă rog, despre fotbalizare), nu văd de ce n-am comenta şi noi un lucru care ţine de sportul-rege, cum l-au botezat jurnaliştii de sport din cauza popularităţii lui pe întreg mapamondul. (Denumire care arată că regii sunt consideraţi mai populari decât preşedinţii chiar şi în ziua de astăzi). Cum ajunge un arbitru să arbitreze la Mondial? Se ştie că selecţia se face pe echipe de trei, un central şi doi tuşieri, de regulă din aceeaşi ţară. Numărul triourilor întrate în selecţie a fost de 54. Dintre acestea,