Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O boală rară i-a şters zâmbetul

Publicat in Jurnalul, vineri 23 iulie 2010 ·

Patru neşanse la un milion. Bogdan, un băieţel de 3 ani şi 8 luni, a tras unul dintre nefericitele lozuri. A fost diagnosticat în urmă cu doi ani cu o boală rară: histiocitoză, formă sistemică. Boala i-a atacat măduva şi o tumoare i-a acaparat partea stângă a corpului. Obrazul a devenit o bilă dureroasă şi copilul abia mai poate deschide un ochi. Pentru a fi salvat, Bogdan trebuie să meargă la operaţie la Viena. Operaţie care costă în jur de 100.000 de euro. Până acum, părinţii s-au zbătut şi au reuşit să strângă 6.000 de lei şi 2.000 de euro. Să salvăm un îngeraş de la o boală cumplită!

Un an şi opt luni a fost piatra de hotar în viaţa băieţelului. Era tot timpul răcit şi nici un medicament nu-şi făcea efectul. Medicii i-au recomandat antibiotice din ce în ce mai puternice, dar fără rezultat. După ce au mers la medicii din oraşul lor, din Sibiu, familia a dus copilul pentru investigaţii mai amănunţite la Cluj. În acest timp, chipul micuţului se modifica simţitor, au apărut proeminenţe ale oaselor la nivelul capului, la maxilar mai ales, la umăr. De-acolo, părinţii au fost trimişi în Bucureşti, la spitalul "Marie Curie". Analizele de la Bucureşti au indicat o boală rară, căreia îi cad victime patru copii la un milion: histiocitoză. Soarta a vrut ca Bogdan, copilul vesel şi plin de viaţă, să fie unul dintre ei.

Au urmat nopţi grele, băiatul a trebuit să urmeze cure cu citostatice ca să poată învinge boala. Bunicile copilului îl veghează cu rândul şi se roagă ca nepotul lor să fie ca înainte şi să răspundă cât mai bine la tratamente. După ce modificările oaselor de la nivelul capului s-au retras, boala a recidivat agresiv în zona maxilarului. Apoi la umăr. Acum, Bogdan se află încă în spital şi abia a ieşit de la terapie intensivă. "Sper să se stabilizeze şi să plecăm cât mai repede la tratament la Viena. Cu puţinii bani strânşi putem începe

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ambasadorul Rusiei la București, a fost găsit inconștient în sediul ambasadei

Ziua Constanta acum o ora
Vladimir Lipaev, ambasadorul Rusiei la București, a fost găsit marți seară, inconștient în sediul ambasadei. La fața locului a fost solicitată intervenția de urgență a unei ambulanțe. Potrivit știripesurse.ro, din Ambasadă apelul la 112 a fost efect

Preţul gigacaloriei în Ploiești se dublează de la 1 ianuarie 2025 și creşte de la 187 de lei la 350 de lei fără TVA

Libertatea acum 53 minute
De la 1 ianuarie 2025, locuitorii din Ploiești conectați la sistemul centralizat de termoficare vor plăti aproape dublu pentru gigacalorie, comparativ cu tariful aplicat până la sfârșitul anului trecut.

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Vasile. Ce este bine să faci?

Ziua Constanta acum o ora
În ziua de Sfântul Vasile cel Mare, există tradiții și obiceiuri străvechi care spun că este benefic să verşi puțin vin pe masă, să spargi un pahar alb, să răstorni cutia de chibrituri sau să dai de pomană unui om sărac. În felul acesta, vei atrage

Rusia a lansat un atac cu drone asupra capitalei ucrainene Kiev în noaptea de anul nou

Mediafax acum 44 minute
Exploziile au fost auzite la scurt timp după ce forţele aeriene ucrainene au avertizat că dronele se apropie de oraş. Primarul Vitali Klitschko a declarat că apărarea aeriană a respins un atac inamic şi că două etaje ale unei clădiri rezidenţiale au

Un nou pas în ancheta privind tragedia aviatică din Coreea de Sud. Au fost extrase primele date din una dintre cutiile negre

Ziare.com acum 2 ore
Anchetatorii care lucrează la prăbuşirea avionului Jeju Air, care a provocat moartea a 179 de persoane în Coreea de Sud, au extras primele date din una dintre cutiile negre ale Boeingului 737-800, a anunţat miercuri, 1 ianuarie, un oficial guvername

Război în Ucraina, ziua 1043. Rusia oprește gazul către Europa, ultima conductă prin Ucraina s-a închis. Atac cu drone asupra Kievului, de Anul Nou

Press Alert acum 53 minute
Gigantul energetic rus Gazprom a oprit complet livrările de gaz natural către Europa prin Ucraina. Decizia a închis o rută care a transportat gaz sovietic și rusesc spre piețele europene timp de aproape 60 de ani. Decizia vine după ce Ucraina a refu

Transportul gazelor rusești pe teritoriul Ucrainei a încetat

Wall-Street.ro acum o ora
Ucraina a oprit miercuri, la ora 05:00 GMT, transportul gazelor naturale ruseşti pe teritoriul său, potrivit informaţiilor furnizate de operatorul de gaze ucrainean, transmite EFE. 'La 1 ianuarie 2025, ora 07:00, a expirat Acordul de interacţiune di

Ford Motor recheamă peste 20.000 de SUV-uri hibride din cauza unor probleme la baterie

News.ro acum o ora
Administraţia Naţională pentru Siguranţa Traficului pe Autostrăzi (NHTSA) din Statele Unite a anunţat marţi că Ford Motor Co va rechema 20.484 de SUV-uri hibride din cauza unor probleme legate de baterie, transmite Reuters. Rechemarea vizează anumit

De la 1 ianuarie 2025 Polonia preia preşedinţia Consiliului Uniunii Europene

Ziua Constanta acum o ora
Polonia preia preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene la 1 ianuarie 2025 pentru o perioadă de şase luni (ianuarie-iunie 2025). Acest stat a mai deţinut preşedinţia Uniunii în 2011. Evenimentul de deschidere oficială a preşedinţiei polone

Au fost oprite livrările de gaze rusești către Europa, prin Ucraina. Republica Moldova, ajutată de România

Ziare.com acum o ora
Exporturile de gaze naturale ruseşti prin conductele din epoca sovietică care trec prin Ucraina către Europa au fost oprite miercuri, 1 ianuarie, în primele ore ale zilei, deoarece un acord de tranzit a expirat, iar Kievul nu l-a prelungit din cauza

Vremea

București
acum

mie.

2°/8°
joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

2°/6°
Iasi
acum

-2°
mie.

-2°/8°
joi

3°/12°
vin.

1°/9°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

4°/10°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mie.

-3°/3°
joi

-0°/5°
vin.

-1°/4°
sâm.

-2°/2°
Timisoara
acum

-2°
mie.

-2°/5°
joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/3°