Din motive pe care poate nu le vom afla vreodată cu certitudine, artista Mădălina Manole a ales să se sinucidă. Dincolo de drama efectivă legată de dispariţia talentatei cântăreţe şi de puternicul impact emoţional rezultat, una dintre discuţiile aprinse purtate în spaţiul public a fost aceea cu privire la serviciul religios care s-a făcut la înmormântarea artistei.
Este aproape un truism: creştinismul de orice confesiune condamnă suicidul. În general, toate marile religii, cu atât mai mult cele abrahamice (iudaismul, creştinismul, islamul), condamnă sinuciderea. Excepţie de o anume factură face complicatul şi fascinantul spaţiu japonez, unde există un creuzet cu mai mulţi vectori religioşi, dar o singură tradiţie foarte puternică încă. Una dintre valenţele tradiţiei japoneze (penetrată până spre mijlocul secolului trecut, descurajată apoi, fără a fi dispărut total) este cultul onoarei, care se manifestă uneori şi prin sinuciderea rituală. Dar, atenţie, acesta este un act încărcat de sacralitate şi de care nu are parte oricând, oricine, oricum. Nu-i pentru orice muritor, cu atât mai puţin pentru un nejaponez...
Revenind la partea noastră de cer, creştinismul decretează foarte limpede: ceea ce Dumnezeu a zidit omului nu-i este permis să distrugă. Cu alte cuvinte, omul - alcătuit din trup şi suflet, în perspectiva antropologiei ortodoxe, sau din trup, suflet şi spirit în viziunea antropologiei catolice - nu are dreptul să distrugă lucrarea divină. În caz de suicid, implicaţiile care decurg, din punctul de vedere al doctrinei creştine, sunt drastice şi survin, am putea zice, "la pachet". Adică, întrucât vorbim despre ceea ce se petrece cu omul după moarte: nu numai trupul este distrus prin suicid, ci şi sufletul va fi puternic afectat, consideră creştinii...
Iată de ce comunicatul venit dinspre oficialii Bisericii Ortodoxe Române (BOR) a sunat d
