„(…) viaţa copilului depăşeşte în valoare oricare etalon imaginabil“, scrie dl dr. Mihai Cezar Popescu, odinioară colaborator al săptămânalului nostru, acum redactor şef adjunct la MEDICINA MODERNĂ, în Editorialul revistei (intitulat „1 iunie 2010“) din nr. 6/2010, ce ne-a sosit, prompt, la redacţie. Frumos spus, dar enunţul nu se referă în mod practic la copilul român (ci la cel din… Marea Britanie – fie el şi cu handicap psihomotor sever!). Conaţionalul „îşi vede ameninţată existenţa într-un mod complex, la toate palierele ei: naşterea (numărul avorturilor se menţine ridicat, mortinatalitatea este una dintre cele mai ridicate din Europa, naşterile neasistate medical sunt mereu mai frecvente), creşterea şi dezvoltarea (procentul ridicat al familiilor cu venituri sub pragul sărăciei, alimentaţie precară şi/sau dezechilibrată, mediul familial marcat de alcoolism şi grave carenţe culturale), sănătatea (accesibilitatea limitată la servicii medicale de calitate, dotarea necorespunzătoare a clinicilor/serviciilor de pediatrie din teritoriu) şi educaţia (reducerea numărului de educatori/ învăţători/ profesori şi a numărului de instituţii de învăţământ, costuri ridicate şi în creştere pe care le presupun în special formele superioare de învăţământ“. (...)

În acest context, Publicitate editorialistul apreciază rolul medicului pediatru ca fiind de „maximă importanţă“. Este important, fără îndoială, dar cum să şi-l joace el pe scena României de azi, cea cu o populaţie sărăcită, cu o dotare desuetă a clinicilor şi a secţiilor de pediatrie, cu un învăţământ ridiculizat prin salariile mizerabile ale profesorilor şi o pregătire în Pediatrie a medicului de prim-contact însuşită cam după ureche. Regretăm şi acum insuccesul demersului nostru publicistic din anii ’90, când ceream a nu se desfiinţa Facultatea de Pediatrie, „decidenţii“ de atunci imitând şi în acest caz Occi