Dacă n-ar fi scrisă într-un jargon mat, sec precum pocnetul stinghiilor de lemn, cartea lui Lardellier ar fi o reuşită lucrare în marginea unei teme de strictă actualitate spirituală: ritualurile sociale şi semnificaţia lor.

Aşa însă, turnată în cofa impenetrabilă a celui mai inexpresiv grai academic, cartea cere o răbdare de anahoret hotărît să-şi ispăşească păcatele prin chinul lecturii. Oricît te-ai concentra spre a-i urmări autorului ideea, atenţia îţi fuge în altă parte, sufocată de apăsarea unui lexic plicticos pînă la aplecare. Şi acum Lardellier şi-a pus parcă în minte să-şi îndepărteze cititorul de temele atinse, vom sări peste lacuna limbii inerte, această plagă de care sînt atinşi mai toţi universitarii cu aplomb, ca să trecem la ideile cărţii.

Principala teză este că o comunitate din care riturile vor fi cu totul eliminate nu e cu putinţă. Chiar şi o societate complet raţionalizată, clădită pe premisele luminoase ale regulilor democratice, aşadar o societate populată de un soi de roboţi cărora li s-a inoculat imboldul de a respinge reminiscenţele obscure ale ceremoniilor religioase, chiar şi o astfel de societate va fi pătrunsă de obiceiuri amintind de solemnităţile liturgice. De aceea, cu toate că în Occident ritualurile par să fi fost eradicate din spaţiul public, ele continuă să înflorească nestingherit, atîta doar că o fac în altă formă decît cea consacrată de tradiţie. De la adunările festive în scop aniversar pînă la recepţiile oficiale, de la manifestările sportive pînă la susţinerea tezelor de doctorat în universităţi, de la festivităţile de decernare a premiilor şi pînă la transmisiile TV în direct, totul e impregnat de formule ritualice. Deosebirea este că, în aparenţă, riturile moderne au fost golite de miez mistic, cînd de fapt, la o privire atentă, substanţa ocultă li s-a păstrat intactă, mascată fiind de decoru