Tamara Costache, prima campioană mondială a nataţiei româneşti, în '86, a luptat timp de 4 ani cu o tumoare la sîn

Fosta recordmenă a lumii la 50 m liber şi-a pierdut şi soţul, decedat, în urmă cu 5 ani. Refuză să facă orice comentarii despre suspiciunile de doping din nataţie: "Mizerii!"

Fata cît un munte care stă în pragul casei sale din Ploieşti zîmbeşte dulce-amar cînd se trezeşte în poartă cu o echipă de reporteri. S-a rupt aproape complet de lumea nataţiei, nimeni nu mai ştie ce face fosta mare campioană.

Chiar astăzi împlineşte 40 de ani şi oferă imaginea unei tipe optimiste, împăcată sufleteşte cu destinul ei tare complicat. E Tamara Costache, prima campioană mondială din istoria înotului românesc. O bornă atinsă la Madrid, în '86, în proba-regină de 50 m liber, similara "sutei" din atletism.

Adversara unghiilor false

Povestea curselor ei blitz memorabile a început pe cînd avea doar 8 ani. "E şi acum în picioare recordul naţional de junioare la 50 de metri bras, pe care l-am stabilit în '78", se mîndreşte Tamara. Apoi, cu acelaşi surîs din vremurile glorioase, devoalează trucurile menite să aducă fie şi o miime de secundă cîştigată la capătul bazinului: "Erau concurente care-şi puneau unghii false, lungi, să atingă mai repede linia de sosire. Le-am bătut fără să folosesc aşa ceva. Le priveam cu coada ochiului şi le compătimeam: ".

"Erau convinşi că fur startul"

Şi încă o legendă legată de numele Tamarei: "Aveam un start atît de bun, încît toţi mă suspectau că fur la pornire! La Madrid, arbitrii au stat cu ochii numai pe mine, să se convingă că nu trişez. Erau convinşi că păcălesc pînă şi senzorii de la blocstarturi! Adevărul era că pregăteam perfect plecarea în cursă, fiindcă în proba asta nu mai ai timp să recuperezi ce pierzi în primii metri.