Claudio Magris (n. Trieste, 1939) a dat poate cea mai succintă şi sugestivă definiţie a Europei: „Europa este demnitatea individului aflată în opoziţie cu orice totalitarism”. Cunoscutului scriitor şi germanist italian (a predat cursuri de literatură germană la universităţile din Torino şi Trieste) i s-a decernat în toamna anului 2009, la giganticul târg de carte din Frankfurt pe Main, cel mai prestigios premiu din Germania, Premiul Păcii. Printre laureaţii respectivului premiu îi amintim pe Jorge Semprun, Vaclav Havel, Mario Vargas Llosa, Jurgen Habermas, Gyorgy Konrad… În numeroase eseuri şi studii, Magris a reuşit, înaintea prăbuşirii blocului răsăritean comunist, să direcţioneze atenţia Occidentului asupra unui spaţiu geografic uitat sau ignorat. (...)

Este vorba despre spaţiul cultural al unor ţări precum Ungaria, Cehoslovacia, Serbia şi, parţial, România, care, până în 1918, apa Publicitate rţineau Imperiului Austro-Ungar. Chiar dacă nu se poate vorbi despre un spaţiu lingvistic unitar, destrămarea acelui imperiu multinaţional echivalează – în opinia lui Magris – cu prăbuşirea unui spaţiu cultural fecund, ascuns ulterior în spatele Cortinei de fier. Descrierea acestui spaţiu, resuscitarea operelor unor scriitori sau a unor memorabile creaţii artistice din fostul imperiu habsburgic au stat la baza reînvierii ideii de Mitteleuropa.

Contribuţia esenţială la redescoperirea acestui

continent cultural o aduce Magris prin cartea sa „Danubio“ (1986), tradusă inclusiv în limba română (Adrian Niculescu) în 1996 sub titlul „Danubius“. Pentru această carte i s-a acordat Premiul Bagutta, iar în 1997 Premiul Strega pentru romanul „Microcosmi“. I s-au mai decernat premiile Chiara, Giuseppe Acerbi, Premiul special pentru eseistică. Amintim câteva titluri din acest ultim domeniu: „L’anello di Clarisse“, „Utopia e disincanto“, „Alfabeti“. Magris a fost senato