Bucureştenii au acces, începând de mâine, cu bicicletele în garniturile de metrou numai în zilele de sâmbătă şi duminică şi de sărbătorile legale. Reprezentanţii Metrorex au decis de asemenea, că cei cu biciclete să folosească doar vagoniul din faţă, în direcţia de mers, iar bicicletele vor trebui asigurate de posesorpentru a nu afecta siguranţa călătorilor.
După câteva luni de dezbateri şi zile la rând în care au strâns semnături de la locuitorii Capitalei, reprezentanţii Metrorex au decis să permită accesul călătorilor cu bicicletele în trenurile de metrou.
Mai citiţi şi:
Târgu-Mureş: Biciclete gratuite pentru mureşeni
Bicicliştii sibieni sunt aşteptaţi la o nouă „Masă Critică“
Dezbaterea a fost lansată în luna martie, iar pasionaţii mersului pe bicicletă aşteptau de mult timp ca măsura să fie aprobată. În ultimele zile ale dezbaterii, reprezentanţii Metrorex au numărat în jur de 600 păreri pozitive. „Am primit peste 600 de mesaje de la călătorii noştri până în luna aprilie. Foarte mulţi dintre cei care şi-au exprimat dorinţa fiind «pro»“, a declarat atunci directorul Metrorex, Gheorghe Udrişte.
Fără taxă suplimentară
Cei care vor apela la mersul pe bicicletă în weekend şi vor să le ţină cu ei în metrou, pentru a-şi continua apoi călătoria tot pe bicicletă, nu vor fi nevoiţi să plătească vreo taxă suplimentară. Călătorul trebuie totuşi să respecte anumite reguli: accesul cu bicicleta în trenurile de metrou este permis numai în primul vagon, în sensul de mers, în zona din spatele cabinei de conducere a trenului. Chiar dacă varianta nu poate fi una utilă şi pentru drumul către serviciu, bicicliştii sunt mulţumiţi că intrăm în rândul capitalelor europene unde de ani buni accesul cu bicicleta la metrou este permis. „Foarte tare! Păcat însă că nu avem acces şi în cursul săptămânii pentru a putea merge la muncă. Oricum, chiar