Compromis întru cîtva, de la romantism încoace, de o întreagă literatură sentimentală, motivul îngerului („protector“ ori „căzut“) pune din plin la încercare imaginaţia şi inteligenţa oricărui scriitor care ar intenţiona să-l recicleze, scoţîndu-l din depozitul prăfuit al locurilor comune şi al obiectelor kitsch. Două dintre romanele recent apărute la noi, Oraşul jumătăţilor de înger al lui Florin Toma şi Angelus al Ruxandrei Cesereanu, surmontează spectaculos acest obstacol. Ambele cărţi reuşesc această performanţă graţie blindajului lor ironic, parodic, intertextual şi livresc ce le apără de tentaţiile sentimentalismului minor.

Ruxandra CESEREANU , Angelus, Editura Humanitas, Bucureşti, 2010, 268 p.

Ambii autori explorează lumi posibile, inventează universuri compensatorii, experimentează – pornind, s-ar zice, de la premisa că, în interiorul unei lumi (în interiorul unei istorii/societăţi) care capătă tot mai pregnant contururi şi culori de utopie negativă trăită pe viu, singura „realitate“ suportabilă este ficţiunea. În fine, şi Oraşul jumătăţilor de înger şi Angelus sînt implicit meta-poveşti, naraţiuni măiestrit desfăşurate, unde artificiul este etalat cu rafinată ostentaţie. În felul acesta, fireşte, potenţialii cititori sînt selectaţi cu maximă (necruţătoare) exigenţă. Cititorii Ruxandrei Cesereanu şi ai lui Florin Toma sînt – neapărat! – cititori de Borges şi de Bulgakov, de proză livrescă şi ludică.

Joc, jucărie, cutie cu surprize, farsă, ghiduşie sînt etichete ce descriu, în parte, cartea „despre îngeri“ a Ruxandrei Cesereanu. Dar – ca şi în Călătorie prin oglinzi, Tricephalos sau Nebulon – în „jocul“ său narativ autoarea camuflează o reflecţie asupra limitelor (şi limitărilor) realului şi asupra posibilităţii de a găsi/de a inventa o ieşire către altceva. În textura prozei Ruxandrei Cesereanu s-a imprimat, mi se