Preocupare aproape paraoică privind securitatea naţională şi teamă faţă de un atac străn. Această concluzie au desprins-o jurnaliştii de la AFP din discursul unor foşti agenţi secreţi invitaţi la premiera ultimului film al Angelinei Jolie, "Salt", în care vedeta interpretează rolul unui ofiţer CIA acuzat că spionează pentru Rusia, principalul adversar al SUA încă din timpul Războiului Rece.
Potrivit sursei citate, discursul fostelor glorii ale spionajului în timpul Războiului Rece a accentuat loialitatea faţă de o cauză "naţională" a agenţilor secreţi.
Studiourile Sony, producătorul thrillerului de spionaj "Salt", care va fi lansat vineri în Statele Unite ale Americii, au invitat patru foşti spioni în holul central al Muzeului Spionajului din Washington, oferindu-le acestora posibilitatea de a relata în faţa presei o parte dintre amintirile legate de vieţile lor de spioni şi, pentru unii, de activitatea de consultant în cinematografie. Discursul a pendulat între loialitate şi paranoia, în condiţiile în care subiectele dezbătute au variat de la terorism la relaţia dintre cinematografie şi spionaj.
Despre schimbul de spioni dintre SUA şi Rusia, Oleg Kalugin, care coordona activităţile KGB-ului în Statele Unite, înainte de a deveni unul dintre cei mai virulenţi critici ai serviciilor secrete ruse, a declarat că acest episod este unul nic în istoria spionajului. "Nu-mi amintesc să fi aflat vreodată de o experienţă precum aceasta", a declarat acest agent secret sovietic.
Tom Ridge, secretarul departamentului american pentru Siguranţă internă în mandatul preşedintelui George W. Bush, a declarat la rândul său că acest scandal a readus în atenţia publicului marea responsabilitate a preşedinţilor SUA de a menţine populaţia la adăpost "faţă de ameninţările tradiţionale venind din partea altor ţări". < br />
"Întotdeauna am admirat universul