Pandurii Târgu Jiu – Unirea Urziceni
Stadion „Municipal“, astăzi, ora 18.30, GSP TV
Formaţii probabile:
Pandurii: M. Popa – Matei, Viera, Chiricheş, Frăsineanu – Băcilă, Menassel, Pintilii, Brata – Antohi, Apostu. Antrenor Ionuţ Badea
Unirea: Arlauskis – P. Marin, Maftei, Galamaz, Brandan – Paraschiv, Matei – Onofraş, Marinescu, Neaga – Bilaşco. Antrenor Roni Levi
Vor arbitra: R. Petrescu – Ed. Crângaşu, D. Mudura.
Pandurii întâlnesc vicecampioana Unirea, o adevărată „bestia nerra“ pentru gorjeni, dar elevii lui Ionuţ Badea ar vrea să câştige acest meci de debut în ediţia 2010/2011.
Obligaţi de timpul scurt avut la dispoziţie pentru pregătire, gorjenii au schimbat garda mizând, cel puţin în startul sezonului, pe fotbaliştii aduşi în bloc de la Internaţional. Este greu de crezut că vreunul dintre jucătorii cu state vechi la Pandurii va prinde primul unsprezece atâta timp cât antrenorul Ionuţ Badea a spus că pregătirea lor fizică le dă dreptul să joace maximum o repriză. Şi la nivelul oficialilor care vor sta pe bancă va fi o schimbare, preşedintele executiv Eugen Pârvulescu îndeplinind şi rolul de delegat în locul lui Ion Ţambu.
Badea nu poate alinia în faţa vicecampioanei Unirea Urziceni cea mai bună formulă, doi dintre oamenii de bază, Voiculeţ şi D. Stan fiind accidentaţi. Debutul cu cea de-a doua forţă a campionatului trecut nu-l sperie pe Ionuţ Badea, considerând că în primul joc al sezonului valorile sunt sensibil egale. „Întâlnim o formaţie titrată. Practic este vorba de vicecampioana României, o echipă bine structurată din punct de vedere fizic şi tactic. Pe undeva este bine că jucăm prima partidă cu o echipă de un asemenea nivel. Fiecare început de campionat atrage după sine o oarecare egalizare a echipelor. Fiecare dintre cele 18 echipe va încerca să practice un fotbal ambiţios, dar, odată cu rodarea lor, e