Publicul care va vizita Muzeul „Casa Mureşenilor” va avea ocazia de a vedea o expoziţie permanentă „îmbogăţită” cu şase lucrări semnate de Elena Mureşianu.
Şase tablouri pictate de Elena Mureşianu (1862-1924), soţia lui Aurel Mureşeanu, s-au „întors”, ieri, acasă. Este vorba despre 3 portrete, „Băiatul cu covrigi”, „Arme bosniace” şi „Natură statică”. La evenimentul de ieri a fost prezentă inclusiv Lucia Bunaciu, descendentă direct a familiei Mureşenilor, care a ţinut să-şi exprime bucuria că revede pe pereţii casei familiei ei picturile.
Cele şase tablouri au fost identificate în urma unei misiuni de audit a Consiliului Judeţean Braşov, ca fiind în proprietatea Muzeului de Artă Braşov. Reprezentanţii celor două instituţii au decis ca cele şase să fie oferite în custodie pe o perioadă de doi ani, cu posibilitate de prelungire.
„Este un eveniment special şi rar pentru muzeu astăzi (ieri – n.r.). Am încercat să facem o reparaţie morală practic prin acest act. Doamna Bunaciu a văzut aceste tablouri în casă, înainte ca aceasta să devină muzeu”, a declarat, ieri, Valer Rus, directorul Muzeului „Casa Mureşenilor”.
Bartha Arpad, director al Muzeului de Artă Braşov, a precizat că lucrările sunt foarte puţin cunoscute publicului, „prima ieşire a acestora fiind în 2008, când am avut o expoziţie a pictorilor braşoveni uitaţi”. Lucrările sunt în patrimoniul Muzeului de Artă din 1974, de când funcţionează instituţia de cultură. „Nu se ştie unde au stat până atunci. Cert este că aveau nevoie de restaurare şi trebuiau înrămate”, a mai spus Bartha Arpad. Potrivit acestuia, la Muzeul de Artă se mai află încă trei lucrări semnate de Elena Mureşianu care trebuie restaurate. „Este o mare satisfacţie să vezi aceste lucrări expuse aici”, a încheiat Arpad Bartha. Publicul care va vizita Muzeul „Casa Mureşenilor” va avea ocazia de a vedea o expoziţie permanentă „